* cei care au fost taxați de oamenii legii pentru că nu au respectat regulile de deplasare și distanțare socială își pot achita amenzile prin intermediul ghiseul.ro sau internet banking
Brăilenii care au fost prinși de oamenii legii ieșind din case fără motive întemeiate și au fost ”arși” la buzunare își pot plăti acum amenzile online, după cum anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
”Amenzile primite, în această perioadă, de cetățenii care nu respectă prevederile Ordonanțelor Militare, se pot achita online, prin intermediul ghiseul.ro sau internet banking. De asemenea, ele pot fi plătite și la oficiile Poștei Române, la ghișeele CEC sau la sediile trezoreriilor”, transmite instituția printr-un comunicat de presă.
Decizia ANAF vine după ce, în urmă cu doar o săptămână, instituția a gafat fix la acest capitol. Concret, conform relatărilor din presa centrală, mai mulți români care primiseră amenzi s-a plâns că nu le pot achita online, pe ghișeul.ro fiind afișat mesajul ”Amenzile contravenționale pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare nu se pot achita încă prin ghișeul.ro."
Se pare că acum ANAF a remediat problema și anunță că pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal arondat administrațiilor județene subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, plata acestor amenzi se va face, în funcție de arondarea contravenientului, în contul 20A350102, plătitor fiind CNP-ul persoanei fizice, respectiv codul fiscal al persoanei juridice.
Insituția ne-a transmis și codurile IBAN necesare efectuării plății:
Trezorerie Municipiul Brăila - RO68TREZ1512035010102XXX
Trezorerie Făurei - RO18TREZ1532035010102XXX
Trezorerie Ianca - RO90TREZ1542035010102XXX