AMR semnalează preşedintelui Traian Băsescu nereguli în numirea preşedintelui Înaltei Curţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

AMR semnalează preşedintelui Traian Băsescu nereguli în numirea preşedintelui Înaltei Curţi

AMR susţine, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui României, că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii care a propus-o pe Livia Stanciu la şefia instanţei supreme trebuie semnată, înainte de a fi trimisă lui Traian Băsescu, de preşedintele CSM, a cărui funcţie a fost contestată.
Astfel, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) arată, în scrisoarea adresată preşedintelui Traian Băsescu, că AMR a contestat în instanţă propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca Florica Bejinaru să fie preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
AMR explică, în documentul remis NewsIn, că hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 25 februarie, prin care Livia Stanciu a fost desemnată pentru funcţia de preşedinte al instanţei supreme, ar trebui să fie semnată, conform legii, de preşedintele Secţiei, în cazul de faţă Florica Bejinaru, şi ulterior înaintată Preşedinţiei, pentru ca şeful statului să semneze decretul de numire în funcţie.
AMR consideră, însă, că, din moment ce a atacat decizia CSM la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar procesul nu este soluţionat, Florica Bejinaru este suspendată, de drept, din funcţie, până la soluţionarea de către ÎCCJ a contestaţiei făcute. Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat, însă, în ianuarie, după depunerea contestaţiei AMR, că preşedintele CSM nu este suspendat din funcţie.
De asemenea, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) mai arată, în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, că decretul prin care Livia Stanciu ar urma să fie numită în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) poate fi lovit de nulitate.
"Deoarece nulitatea actului principal atrage nulitate actelor subsecvente, viciul nulităţii absolute a Hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM din 25 februarie 2010 s-ar răsfrânge şi asupra eventualului decret emis de Preşedintele României pentru numirea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a persoanei desemnate prin hotărârea viciată", se arată în finalul scrisorii deschise a AMR.
Secţia pentru judecători a CSM a decis, pe 25 februarie, cu majoritate de voturi, ca Livia Doina Stanciu să fie propusă ca preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta declarând că îşi doreşte să fie "o pârghie de echilibru" între puterile statului.
Pe de altă parte, procesul în care Asociaţia Magistraţilor din România contestă noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii se reia pe 25 martie la instanţa supremă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro