• după reușita lui Denis Pleșa în minutul 51, scorul era 2-2 • echipa gazdă și-a asigurat victoria pe final de meci
Sportul Chiscani s-a impus cu 4-2 în amicalul susținut miercuri, pe teren propriu, cu Stars Brăila. Meciul a fost echilibrat până spre final.
Sportul avea deja 2-0 în minutul 5, după golurile reușite de Stroe și Manole, după tot atâtea greșeli personale ale tinerilor jucători pregătiți de Daniel Pleșa. Gheorghică a trimis mingea sub transversală în minutul 20, iar la pauză a fost 2-1 pentru echipa din Chiscani.
Jocul a continuat în aceeași notă de echilibru și, în minutul 51, Denis Pleșa a marcat un gol spectaculos restabilind egalitatea pe tabelă, 2-2. Finalul de meci a fost controlat de echipa gazdă care a și înscris de două ori prin Burlacu și Mardale și s-a impus cu 4-2.
Sportul Chiscani: Turiac – Dinescu, Crețu, Sgîrcitu, Fătu – Stroe, Pană, Chihaia, Manole – Streche, Luca. În repriza a doua au mai jucat: M. Pascu, Boga, G. Mardale, Păvălache, Burlacu, Bolozan, Cazacu.
Stars Brăila: D. Negoiță - G. Cristea, D. Cristea, Leu, Constantin – Jataruc, D. Pleșa, Schenone, Gheorghică - Spătaru, Frigioiu. Au mai jucat: Aloman și Mauro Petroi, un fotbalist venit în probe de la Galați.