Amical disputat la minus 2 grade, pe un teren înghețat, la Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amical disputat la minus 2 grade, pe un teren înghețat, la Chiscani

• Sportul Chiscani și Suporter Club Brăila au jucat ca într-o partidă oficială • echipa brăileană s-a impus cu 2-1 • ambele formații au avut noutăți în lot

 

Au fost minus 2 grade, terenul înghețat, însă amicalul Sportul Chiscani – Suporter Club Brăila a arătat ca un meci oficial. Jucătorii nu s-au menajat, ba din contră, au luptat la limita regulamentului.

Marius Vîlcu a arbitrat ca la carte și nu au fost probleme majore ridicate de fotbaliștii din teren.

Suporter Club s-a impus meritat cu 2-1, în fața unei echipe care s-a reunit de doar o săptămână. Au jucat și noutățile din cele două formații. La Sportul Chiscani au evoluat atacantul Alexandru Duțu, cu meciuri în Liga a III-a la Dacia Unirea și Unirea Braniștea. Denis Pleșa, venit de la Stars, a fost menajat pentru că era ușor accidentat, iar Bălănică, fost la Suporter Club, a fost învoit.

La Suporter Club au evoluat frații gemeni Stelian și Marian Șchiopu din Republica Moldova. În tur au jucat la Gloria Movila Miresii, dar aceștia au făcut junioratul la Bălți, în țara vecină, fotbaliști interesanți care s-au remarcat în acest amical.

Filippo Tarozzi putea deschide scorul în minutul 9 dar a ratat singur cu portarul Păun. În replică, în minutul 24, după un corner executat de Fătu, Straua a trimis mingea în transversală. Duțu a ratat de asemenea în minutul 26, iar în minutul 38 Aurică a țintit din nou transversala. Florin Sîrbu a înscris în minutul 41 și la pauză a fost 1-0 pentru Suporter Club Brăila. Repriza a doua a început în nota de dominare a echipei din Chiscani, iar în minutul 67 s-a restabilit egalitatea. Chihaia a centrat din lovitură liberă, Duțu a trimis mingea, cu capul, la Stroe care a șutat la colțul lung și scorul a redevenit egal, 1-1.

Finalul de meci a fost controlat de Suporter Club. Echipa pregătită de Dragoș Trofin și Bogdan Mancă putea trece în avantaj dar Tunea a intervenit foarte bine la șuturile lui Stelian Șchiopu (min. 72), respectiv Scarlat (min. 77). Cu patru minute înainte de final, Fătu a marcat după o acțiune personală și era 2-1 pentru echipe brăileană. Putea fi 3-1 pentru Suporter dar, în minutul 89, Mădălin Pascu a scos de pe linia porții mingea șutată de Marian Șchiopu.

Sportul Chiscani: Tunea – Cazacu, M. Pascu, Sima, Fătu – Streche, Chihaia, Sgîrcitu, Tarozzi – Duțu, Stroe. Au mai jucat: Alexandru Gheorghe și Mardale, ambii născuți în 2010, Manole, Stancu, Cristian Cercel, jucător născut în 2011.

Suporter Club Brăila: Păun – Topciu, Moise, Frățilă, Aurică - Straua, S. Șchiopu, Fătu, Aniculăesei – Sîrbu, Caplea. Au mai jucat: Doagă, Marian Munteanu, Barbu, Anghel, Garcef, Cazan, Scarlat, M. Șchiopu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro