Mufid Elfgeeh, de 32 de ani, din Rochester, a fost „una dintre primele persoane capturate, care recrutau pentru Statul Islamic", a declarat Procurorul General din New York, William Hochul, potrivit news.ro.
Elfgeeh a pledat vinovat în decembrie de tentative de recrutare a două persoane care să se alăture ISIS.
La începutul lui 2013, FBI a plătit doi informatori pentru a ajuta la ancheta care îl viza pe tânăr, au arătat documente prezentate în instanţă.
Informatorii au înregistrat discuţii în care Elfgeeh spunea că vrea să ucidă militari americani, dar şi musulmani şiiţi din New York.
În cele din urmă, unul dintre informatori i-a vândut americanului arme şi muniţie. Elfgeeh a încercat să îi trimită pe cei doi în Siria, pentru a lupta alături de Statul Islamic. El le-a cumpărat un laptop, o camera de luat vederi HD, un paşaport fals şi alte documente de călătorie.
De asemenea, a folosit reţelele de socializare pentru a activa o reţea de susţinători ai Statului Islamic din Turcia, Siria şi Yemen, care să le faciliteze călătoria informatorilor.
Tot mai mulţi americani sunt condamnaţi pentru susţinerea, într-un fel sau altul, a Statului Islamic. Peste 80 de astfel de cazuri au fost înainte de procurori din 2013 până în prezent.