* 8 persoane au fost sancţionate pentru că aruncau deşeuri din căruţe pe terenurile virane din municipiu * alţi doi minori au fost amendaţi cu câte 500 lei pentru că spărgeau seminţe în Monument şi aruncau cojile pe jos
Poliţiştii locali brăileni au dat amenzi de peste 11.000 lei (110 milioane lei vechi) persoanelor care nu respectă curăţenia pe domeniul public al municipiului. În doar o săptămână, opt indivizi au fost depistaţi de lucrătorii în uniformă în timp ce aruncau deşeuri din căruţe, pe locurile virane, cum ar fi terenul situat între Str. Gh. M. Murgoci şi Şos. Dig Brăila-Galaţi, terenul aflat vizavi de Centrul “Aura 2010”, cel din capătul Str. Arad ori cel situat între calea ferată şi parcul Triunghi-Lacu Dulce. Cele opt persoane au fost sancţionate contravenţional cu suma totală de 11.070 lei, inclusiv pentru nerespectarea normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002 de către conducătorii de vehicule cu tracţiune animală, informează Poliţia Locală Brăila.
Tot în aceeaşi perioadă, au mai fost depistate 5 persoane în timp ce aruncau gunoi pe domeniul public, acestea fiind amendate cu suma totală de 4.500 lei. Totodată, doi minori de 15 şi 17 ani au fost suprinşi de poliţiştii locali, în Parcul Monument, la Rondou, în timp ce spărgeau seminţe de floarea soarelui şi aruncau cojile pe jos. Ambii au primit amendă de câte 500 lei fiecare.
Un alt incident a avut loc pe 17 octombrie, în jurul orei 12.15, în incinta Facultăţii de Inginerie. Un necunoscut a intrat, fără drept, în clădire, tulburând buna desfăşurare a activităţii. Individul a fost condus la sediul Poliţiei Locale, pentru stabilirea identităţii şi luarea măsurilor legale. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Brăila, care va trebui să plătească 500 lei amendă, conform legii 61/1991, pentru gestul său.