Amenzi record în weekendul trecut. Controale pe străzi și descinderi în parcuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi record în weekendul trecut. Controale pe străzi și descinderi în parcuri

* vineri, sâmbătă și duminică, polițiștii și jandarmii brăileni au intervenit la 166 de evenimente, 134 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112 * totodată, în această perioadă, polițiștii au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, de aproape 160.000 de lei și au legitimat sute de persoane

 

Amenzi record și acțiuni de amploare ale polițiștilor și jandarmilor brăileni în weekendul trecut, în toate orașele județului.

Astfel, potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în perioada 22-24 iulie a.c., polițiștii brăileni, sprijiniți de jandarmi, au acționat în municipiu și pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat atât pentru conștientizarea riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

În aceste zile, au fost organizate 42 de acțiuni și s-a intervenit la 166 de evenimente, 134 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 311 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 157.970 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 28 de permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

În după-amiaza zilei de 23 iulie, spre exemplu, precum și în noaptea care a urmat (23 spre 24 iulie), în intervalul orar 16.00-03.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței, Ianca și Făurei, precum și din cadrul Poliției Municipiului Brăila au desfășurat mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu scopul de a preveni și combate infracțiunile săvârșite cu violență în mediul stradal, pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere.

În urma acestor acțiuni, au fost legitimate nu mai puțin de 253 de persoane, au fost controlate 178 de vehicule și au fost verificate 36 de unități economice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro