* luni, polițiștii au acționat in locuri aglomerate și mijloace de transport în comun și au aplicat patru sancțiuni contravenționale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei
Polițiștii au continuat acțiunile de prevenție a răspândirii Covid-19. Astfel, în data de 5 iulie, polițiștii brăileni împreună cu jandarmii au desfășurat 10 acțiuni vizând societăți comerciale, precum marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, piețele și târgurile din municipiu și cele din județ. S-a acționat în egală măsură în toate zonele aglomerate, dar și în mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la locul de muncă. „În cadrul acțiunilor desfășurate, forțele implicate au verificat 22 de societăți comerciale și au controlat 79 de vehicule, 30 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și mijloace care asigură transportul angajaților la locul de muncă”, au precizat politistii.
Polițiștii reamintesc faptul că purtarea măștii de protecție este în continuare obligatorie în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, respectiv piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun etc.