* în cadrul unei acțiuni preventive, sâmbătă, polițiștii au acționat în municipiu și au aplicat nouă sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice și patru conducătorilor de biciclete * ținând cont de pericolul pe care îl prezintă trotinetele, recent un copil fiind lovit cu un astfel de vehicul, polițiștii au venit cu sfaturi pentru utilizatorii acestora
Trotinetele electrice reprezeintă un pericol în trafic, mai ales dacă conducătorii acestora nu țin cont de prevederile rutiere. Recent, un tânăr care conducea o trotinetă electrică a lovit un copil. Pentru a preveni astfel de cazuri, polițiștii au acționat în trafic și au dat amenzi celor care conduceau trotinete electrice în mod iresponsabil. Totodată, oamenii legii au venit și cu sfaturi preventive.
Astfel, la data de 7 august, polițiști din cadrul Biroului Rutier și Serviciului Rutier au acționat în intervalul orar 18.00-22.00, pe raza municipiului Brăila, pentru combaterea abaterilor comise de conducătorii auto, inclusiv de cei ce folosc trotinete electrice.
Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. 195/2002, valoarea totală a amenzilor fiind de 3.335 de lei. “În urma activității desfășurate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice, 4 conducătorilor de biciclete, o sancțiune pentru neportul centurii de siguranță, o sancțiune pentru conducere sub influența alcoolului, o sancțiune pentru utilizarea telefonului mobil la volan, o sancțiune pentru neacordare prioritate de trecere a vehiculelor și alte 2 sancțiuni contravenționale vizând alte abateri la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au reținut 2 de permise de conducere. Acțiunea a avut caracter preventiv și a avut ca principale obiective combaterea abaterilor comise de conducătorii de trotinete electrice, combaterea comportamentelor în trafic, de natură să prejudicieze siguranța rutieră, precum și menținerea unui climat corespunzător de disciplină rutieră”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Astfel, polițiștii rutieri informează că deplasarea cu aceste mijloace de transport trebuie să se facă cu respectarea prevederilor O.UG. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii transmit și câteva reguli de respectat pentru o conduită preventivă:
- pe trotinete se poate afla doar o persoană;
- deplasarea cu biciclete/trotinete de copiii neînsoțiți se poate face doar de cei care au împlinit 14 ani;
- utilizați casca de protecție și elementele luminoase și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja și pentru a crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public;
-circulația pe trotuar cu trotineta electrică este interzisă!
-dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
-adoptați permanent o conduită preventivă în trafic, în timp ce conduceți trotineta electrică și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
Este interzis consumul de alcool și în cazul deplasărilor cu biciclete/trotinete.
Trotinetele electrice, un pericol
Trotinetele electrice au devenit o prezență constantă pe străzile Brăilei și mai ales în zonele de promenadă din parcuri sau faleza Dunării, utilizatorii fiind în special tineri care nu prea țin cont de reguli, circulând cu viteză printre pietoni. După cum v-am informat, un incident cu urmări grave chiar a avut loc, în seara de 3 august, în jurul orei 21.30, pe platoul din fața scenei de pe Esplanada Dunării, unde un tânăr de 18 ani aflat pe o trotinetă electrică a lovit o fetiță de 4 ani. Minora a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar autorul accidentului s-a ales cu dosar penal.
Un alt incident, fără victime dar cu un potențial pericol, a avut loc, tot în aceeași seară, în parcul de joacă dintre blocurile de la Romarta Nouă. Acolo, un puști care își etala talentele de mare “trotinetist” a fost pe punctul de a lovi o fetiță aflată în parc. Când mama acestuia i-a atras atenția, adolescentul a devenit recalcitrant, astfel că femeia s-a simțit în pericol și a sunat la numărul de urgențe 112 pentru a reclama situația. În primă instanță, însă, operatorul care i-a răspuns ar fi apostrofat-o pe un ton destul de agresiv, spunându-i că incidentul reclamat nu este atât de grav pentru a merita intervenția forțelor de ordine. Polițiștii s-au deplasat apoi în zonă și au stat de vorbă cu femeia, apoi au fost chemați părinții acelui băiat și li s-a pus în vedere să ia măsuri pentru ca incidentul să nu se mai repete. Același echipaj fusese solicitat cu câteva minute înainte la celălalt caz, pe Faleză, unde o fetiță chiar a fost lovită de o trotinetă electrică.