* luni, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală 24.250 de lei
Săptămâna a început cu noi controale şi sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii Covid – 19. Călătorii din autobuze ignoră masca, iar unele persoane părăsesc locuinţele după ora 23.00, în mod nejustificat.
La data de 14 decembrie, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Astfel, au fost desfăşurate 17 acțiuni punctuale în marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţe și târguri, mijloace de transport în comun şi taxiuri. „În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 72 societăți comerciale, au legitimat 748 de persoane și au controlat 345 vehicule, 259 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă. Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală 24.250 de lei”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.
Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 22 persoane, dintre care un șofer și 21 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 3.000 lei.
Totodată, 17 persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ.