90.000 lei amenzi pentru muncă la negru, într-o singură lună! Acesta este bilanţul activităţii desfăşurate de inspectorii de muncă brăileni în cursul lunii februarie. Potrivit informaţiilor prezentate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, în cursul lunii februarie au fost făcute aproape 370 de controale, dintre care 189 pe parte de Relaţii de Muncă (RM). Dintre cei 189 de angajatori controlaţi, nouă au fost depistaţi că foloseau la muncă nouă persoane (dintre care şase femei) fără a le întocmi documentele legale de angajare. "Cele mai multe persoane găsite la muncă fără forme de angajare au fost depistate la companii cu activitate în domeniul comerţ - 6 angajatori cu 6 persoane, urmat de panificaţie - 2 angajatori cu 2 persoane, dar şi cu activitate în domeniul baruri - un angajator cu o persoană care muncea la negru. Pentru aceste abateri, firmele depistate au fost sancţionate cu amenzi în valoarea totală de 90.000 lei. În afară de cazuri de muncă fără forme legale, alte deficienţe depistate în urma controalelor au fost neevidenţierea corectă a orelor de muncă efectuate de salariaţi, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară", ne-a declarat inspectorul şef al ITM Brăila, Dumitru Văduva.
De subliniat că valoarea totală a amenzilor aplicate pe parcursul lunii februarie s-a ridicat la 172.000 lei, din care 155.000 lei pentru ilegalităţi constatate în domeniul Relaţii de Muncă (RM), iar diferenţa de 17.000 lei în domeniul Sănătate şi Securitate în Muncă (SSM).
Reamintim că în 2011, ITM Brăila a aplicat amenzi în valoare de aproape 2 milioane de lei pentru munca nedeclarată, după ce au fost depistate 211 firme care primeau la muncă fără forme de angajare aproape 390 de persoane. În plus, s-a lăsat şi cu plângeri penale împotriva patronilor a trei companii unde au fost depistate că munceau la negru peste 70 de persoane. Conducerea ITM Brăila a avertizat că şi în acest an combaterea fraudei prin muncă nedeclarată rămâne o temă permanentă pentru inspectorii de muncă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.