Amenzi de sute de milioane pentru magazinele "de vise" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de sute de milioane pentru magazinele "de vise"

* dacă deciziile vor fi adoptate, autorităţile se vor putea mândri că au reuşit să închidă toate magazinele "de vise"

Amenzi de sute de milioane de lei vechi şi zeci de pliculeţe cu produse etnobotanice ridicate în vederea confiscării - acesta este bilanţul celei mai recente acţiuni desfăşurate la magazinele "de vise". Aceasta s-a derulat, joi, sub coordonarea prefectului Dumitru Popa, când echipe de control au făcut verificări în locurile sau mediile în care se produc, comercializează, utilizează sau consumă produse cu efecte psihoactive.
Cu această ocazie au fost verificate o întreprindere individuală şi 3 societăţi comerciale cu punct de lucru în municipiul Brăila, fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 44.000 de lei administratorilor a două dintre firme, care nu au respectat mai multe prevederi legale. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 74 de pliculeţe cu conţinut de produse cu efecte psihoactive. Celelalte unităţi verificate aveau spaţiile închise ca urmare a măsurilor luate cu ocazia acţiunilor desfăşurate anterior. La una dintre unităţi, în urma verificărilor efectuate în prezenţa administratorului, lucrătorii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au propus suspendarea temporară a activităţii pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu, iar Garda Financiară Brăila i-a aplicat două amenzi, în valoare totală de 14.000 de lei. În plus, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală au constatat şi ei abateri de la normele legale în vigoare şi au sancţionat firma cu alţi 10.000 de lei, în timp ce Direcţia de Sănătate Publică a recomandat interzicerea fumatului în interiorul unităţii, urmând a dispune măsuri contravenţionale. "La cealaltă societate, în prezenţa vânzătorului, pentru neregulile constatate, administratorul a fost invitat la sediul ISU, urmând a se dispune măsurile legale. Comisarii de la Garda Financiară au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, iar reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală o amendă în cuantum de 10.000 de lei. Echipa Direcţiei de Sănătate Publică a propus şi urmează să ia decizia de suspendare a activităţii acestei unităţi", a spus inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
De precizat că la acţiunea de joi au participat poliţişti de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul de Investigare a Fraudelor, lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, inspectori vamali, comisari de la Garda Financiară, lucrători de la Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, precum şi de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro