Amenzi de peste 80.000 lei, în prima zi a săptămânii. Șase șoferi au rămas fără permis de conducere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de peste 80.000 lei, în prima zi a săptămânii. Șase șoferi au rămas fără permis de conducere

• la data de 11 noiembrie, au fost constatate 104 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 83.000 de lei și au retras șase permise de conducere • în scopul prevenirii accidentelor rutiere, polițiștii au avut în atenție șoferii care s-au urcat băuți sau drogați la volan
 

Polițiștii au acționat, în prima zi a săptămânii, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale și au intervenit la 35 de evenimente, dintre care 27 au fost sesizate de cetățeni prin 112. Au fost constatate 104 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar polițiștii au intervenit imediat pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 83.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, șase șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice opt autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic.

La data de 11 noiembrie, în intervalul orar 09:00-12:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila sprijiniți de jandarmi și poliție locală au acționat în sistem integrat în zona piețelor din municipiul Brăila și a centrelor comerciale, în scopul prevenirii faptelor antisociale. S-au desfășurat activități specifice și pentru prevenirea infracțiunilor stradale, depistarea infracțiunilor privind pescuitul și acvacultura, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
În acest context, au fost legitimate 13 de persoane, au fost controlate vehiculele și verificate unități de alimentație publică de tip cafe-bar și testați șoferii cu aparatele din dotare.
De asemenea, în intervalul orar 22:00 - 00:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier, Biroului Ordine Publică și Serviciul Rutier au acționat în municipiu pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri la volan și în rândul conducătorilor auto ce efectuează transport public de persoane în regim TAXI.
Scopul acțiunii a fost reducerea riscului de accidente rutiere prin conștientizarea conducătorilor auto asupra pericolelor consumului de alcool și droguri la volan, precum și tragerea la răspundere a celor care pun în pericol siguranța rutieră. În cadrul acestei acțiuni, au fost amplasate filtre de control în mai multe puncte strategice și s-au efectuat verificări pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența substanțelor interzise. Au fost legitimate mai multe persoane, au fost controlate 15 autovehicule și au fost testați șoferii cu aparate din dotare”, au precizat polițiștii.
Acțiunile pe această linie vor continua și în perioada următoare, iar polițiștii atrag atenția șoferilor că alcoolul și drogurile afectează capacitatea de a conduce în siguranță, ceea ce poate duce la producerea unor accidente grave.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro