Autorităţile brăilene continuă "vânătoarea" comercianţilor de produse etnobotanice de pe raza municipiului. În baza ordinului prefectului, echipe mixte de control au dat o raită prin magazinele de "vise" care au supravieţuit controalelor anterioare şi continuă să vândă produse cu efecte psihoactive. Au fost verificate 6 astfel de societăţi, situate pe Calea Galaţi, B-dul Al. I. Cuza şi Calea Călăraşilor. Patru dintre acestea au fost găsite închise, administratorii celor două magazine care mai funcţionau, fiind "recompensaţi" cu amenzi.
Astfel, în ziua de 4 martie, echipele de control au pornit la atac, desfăsurând activităţi de verificare a locurilor sau mediilor în care se produc, comercializează, utilizează sau consumă produse cu efecte psihoactive, dăunatoare sănătăţii. La acţiune au participat poliţişti de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, inspectori vamali, comisari de la Garda Financiară, lucrători de la Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Au fost efectuate controale la 6 societăţi comerciale, situate în municipiul Brăila, care au ca obiect de activitate comercializarea produselor cu efecte psihoactive. Pe parcursul derulării activităţilor specifice au fost ridicate în vederea cercetărilor 80 de pliculeţe cu diferite tipuri de substanţe psihoactive. Echipele de control au găsit deschise două magazine "de vise", pe Calea Galaţi şi B-dul Cuza, proprietarii fiind amendaţi. "Administratorului unei societăţi comerciale i s-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, pentru nerespectarea mai multor prevederi legale. La o altă societate, unde reprezentanţii legali nu erau prezenţi în momentul verificărilor, au fost ridicate produsele găsite în spaţiul comercial, deoarece nu existau documentele de autorizare şi funcţionare ale unităţii şi nici de provenienţa a mărfurilor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Celelalte 4 societăţi verificate, situate pe Calea Galaţi şi Calea Călăraşilor, aveau spaţiile închise, ca urmare a măsurilor luate cu ocazia acţiunilor de control desfăşurate anterior.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.