Amenzi de mii de lei pentru şoferii teribilişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de mii de lei pentru şoferii teribilişti

Peste 100 de şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest într-o singură zi. Poliţiştii au dat amenzi ce au depăşit 4.000 de lei, doi conducători auto fiind lăsaţi fără permis. O brăileancă s-a urcat la volan deşi consumase alcool şi a fost oprită din drum de poliţişti. 

În ziua de 11 ianuarie, efective de poliţişti din cadrul Biroului Rutier au desfăşurat acţiuni pe arterele de circulaţie din municipiu şi pe drumurile naţionale din judeţ, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi al nerespectării vitezei de deplasare. "Poliţiştii au efectuat 133 de testări cu aparatul etilotest şi au constatat opt contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 4.160 de lei, reţinând două permise de conducere pentru consum de alcool", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În plasa oamenilor legii a picat şi o şoferiţă care nu s-a sfiit să se urce la volan, deşi băuse ceva alcool înainte. Femeia de 32 de ani a fost depistată în trafic, pe strada Împăratul Traian, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit poliţiştilor, în urma testului cu aparatul etilotest a rezultat că şoferiţa avea 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Aceasta a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 765 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile", a mai spus sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro