• peste 200 de angajatori brăileni au fost verificați, într-o singură lună, de inspectorii de muncă • numai pentru „muncă la negru” au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 60.000 de lei • pentru deficiențele constatate, inspectorii au dispus măsuri de remediere, cu termene de raportare la ITM Brăila
Muncă „la negru” și nereguli constatate, încă de la începutul acestui an, de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, sancționate cu amenzi usturătoare.
Astfel, potrivit inspectorului șef al ITM Brăila, Liviu Arhire, instituția a desfășurat în luna ianuarie 2023 nu mai puțin de 204 acțiuni de control (111 în domeniul relațiilor de muncă - RM și 93 în domeniul securității și sănătății în muncă - SSM) la tot atâția angajatori din municipiu și județ. În urma controalelor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare totală de 94.600 lei, atât pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă. Cele mai mari amenzi au vizat „munca la negru”.
„La un număr de doi angajatori au fost depistate trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 60.000 lei. Cele trei persoane identificate nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și prestau activitate în domeniiile întreținerea și repararea autovehiculelor și lucrări de construcții ale clădirilor”, a precizat sursa citată.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în teren de reprezentanții ITM Brăila au fost: primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare; netransmiterea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii (REVISAL); nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară; neevidențierea timpului de muncă efectuat de salariați; neutilizare echipamentului individual de protecție (EIP) din dotare corespunzător activității desfășurate; neasigurarea unei instruiri adecvate în domeniul securității și sănătății pentru toți lucrătorii. În alte cazuri, semnalizarea riscurilor de accidentare a lucrătorilor a fost una necorespunzătoare.
„Pentru deficiențele constatate, au fost dispuse măsuri de remediere cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila. În controalele efectuate, ITM Brăila a urmărit în permanență conştientizarea angajatorilor şi a lucrătorilor asupra importanţei şi necesităţii respectării legislaţiei în domeniile de competență”, a mai precizat Liviu Arhire.
Top of Form