Mini vacanţa de Rusalii a adus surprize neplăcute pentru conducătorii auto porniţi la drum, dar certaţi cu legea. În numai două zile, peste 200 de şoferi au avut de dat explicaţii rutieriştilor, amenzile fiind de aproape 80.000 lei. La unii mai ghinionişti, au "zburat" şi permisele.
Astfel, în zilele de 17 şi 18 iunie, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Poliţiştii au constatat 209 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 79.600 lei. Au fost ridicate în vederea suspendării 11 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.
Sâmbătă, în jurul orei 18.00, în plasa poliţiştilor a picat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti, care conducea autoturismul pe DE 584, pe raza localităţii Valea Cânepii. Acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. În aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila, l-au depistat în trafic, pe raza localităţii Râmnicelu, pe un localnic de 30 de ani, care conducea un moped fără a deţine permis de conducere. După verificările efectuate, poliţiştii au constatat că mopedul nu este înregistrat în circulaţie. Mopedistul s-a ales şi el cu un dosar penal.