Amenzi de aproape 80.000 lei într-o singură zi, majoritatea pentru vitezomani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de aproape 80.000 lei într-o singură zi, majoritatea pentru vitezomani

* marţi, poliţiştii au acţionat pe raza judeţului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere * s-au aplicat 124 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea amenzilor fiind de 78.745 lei * 98 de sancţiuni au fost pentru depăşirea vitezei legale de deplasare a vehiculelor

 

 

 

 

Au curs amenzile pentru nerespectarea prevederilor rutiere. Aproape 100 de şoferi vitezomani au fost sancţionaţi de poliţiştii, în cursul zilei de marţi, iar unii mai ghinionişti au rămas şi fără permis de conducere. Oricum, în minivacanţa de Rusalii, poliţiştii au intensificat activităţile pe linie rutieră pentru a conştientiza participanţii la trafic cu privire la pericolul la care se expun şi îi expun şi pe ceilalţi prin nerespectarea regimului legal de viteză sau conducerea sub influenţa alcoolului.

Astfel, la data de 22 iunie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Rutier, Poliţia Oraşului Ianca, Poliţia Oraşului Făurei, Poliţia Oraşului Însurăţei, au acţionat în intervalul orar 14.00-20.00, pe raza judeţului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 124 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. 195/2002, valoarea totală a amenzilor fiind de 78.745 lei .

În urma activităţii poliţiştii au aplicat 98 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale de deplasare a vehiculelor, două pentru depăşirea neregulamentară, trei pentru conducerea pe drumurile publice a vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, nouă pentru nepurtarea centurii de siguranţă, două pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor şi zece vizând alte abateri. De asemenea, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere, din care 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru efectuarea manevrei de depăşire neregulamentară, trei pentru conducerea sub influenţa alcoolului şi unul pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Ianca l-au oprit în trafic pe un localnic, în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe raza oraşului de domiciliu.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 21 iunie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au mai depistat în trafic, pe raza municipiului Brăila, doi şoferi brăileni cu vârstele de 36 şi 43 de ani. Întrucât aceştia emanau halenă alcoolică, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că aveau fiecare în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,75 mg/l şi respectiv 0,83 mg/l, fiind conduşi la spital unde le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cei doi s-au ales cu dosare penale.

Ilegalităţile în domeniul circulaţiei pe drumurile publice sunt permanent în atenţia poliţiştilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro