* timp de două săptămâni, inspectorii de muncă brăileni au verificat zeci de firme de stat și private și au aplicat peste 80 de sancțiuni * controalele au vizat respectarea prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea și sănătatea la locul de muncă
La sfârșitul lunii noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila (ITM) a desfășurat o amplă campanie de verificare a modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea și sănătatea la locul de muncă - campanie inițiată de Inspecția Muncii la nivel național, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19.
„Luând în considerare necesitatea asigurării, în continuare, a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzută de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, s-a impus intensificarea controalelor, în vederea verificării și conștientizării angajatorilor cu privire la aplicarea legislației care reglementează stabilirea unor programe individualizate de muncă, munca la domiciliu, munca în regim de telemuncă precum si cu privire la asigurarea unui mediu de muncă sigur pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor”, ne-a precizat inspetorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Potrivit Legii nr.55/2020, prin derogare de la prevederile art.118, alin.1 din Codul muncii, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră. De asemenea, acolo unde este posibil, desfășurarea activității și organizarea programului de lucru să se facă în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
În perioada menționată, inspectorii de muncă brăileni au încheiat 116 procese verbale de control (în domeniile relații de muncă și securitate și sănătate în muncă) la 61 angajatori cu un număr mai mare de 50 de salariați. Iar pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 79.000 lei.
Potrivit ITM Brăila, principalele deficiențe constatate pe parcursul controalelor efectuate în perioada 10-24 noiembrie 2020 au fost următoarele: neefectuarea triajului epidemiologic la începrea programului de lucru, neasigurarea materialelor dezinfectante la intrarea în unitate, neafișarea la toate locurile de muncă a regulilor de conduită obligatorie pentru angajați și pentru toate persoanele care intră în spațiul organizat de angajator (cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2), nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către salariați. În alte cazuri, angajatorii nu au putut face dovada plății drepturilor salariale și nu au eliberat adeverințe care să le ateste vechimea în muncă foștilor salariați.