Amenzi de 30.000 de lei pentru cei depistaţi că nu poartă mască în autobuze sau în staţiile PECO | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de 30.000 de lei pentru cei depistaţi că nu poartă mască în autobuze sau în staţiile PECO

• într-o singură zi, au fost oprite în trafic peste 100 de autovehicule, au fost legitimate 130 de persoane şi au fost aplicate amenzi de 30.000 de lei, inclusiv pentru portul necorespunzător al măştii de protecţie

 

În ziua de miercuri, 15 iulie 2020, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali brăileni au desfăşurat mai multe controale în staţiile PECO, precum şi în mijloacele de transport public de persoane - autobuze şi tramvaie - de pe raza municipiului, “având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID-19”.

Într-o singură zi, poliţiştii şi jandarmii au oprit în trafic şi au controlat peste 100 de autovehicule, au verificat mai multe benzinării şi au legitimat circa 130 de persoane. În timpul controalelor, au fost constatate peste 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, dintre care 32 conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de noul Coronavirus (pentru neportul sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport). Alte 25 de amenzi au fost aplicate pentru contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice. 

“Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus”, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro