• în perioada sărbătorilor de iarnă, în urma controalelor, s-au aplicat amenzi de 133.800 lei, s-a confiscat marfă şi s-au dat zeci de avertismente unităţilor de alimentaţie publică • atât Direcţia Sanitară Veterinară Brăila şi cea de Sănătate Publică, cât şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au prezentat, recent, un bilanţ al activităţii pe luna decembrie 2016 • o altă concluzie a raportului DSV este că brăilenii au mâncat cu 24% mai multă carne în decembrie 2016 faţă de decembrie 2015, peste 30.000 de porci fiind sacrificaţi în abatoare de Crăciun
Zeci de controale la unităţile de alimentaţie publică, avertismente, confiscări de produse şi amenzi în valoare totală de peste 133.000 lei. Cam aşa arată concluziile unui raport al activităţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Brăila, în perioada sărbătorilor de iarnă. Şefii celor trei instituţii au participat, recent, la Colegiul Prefectural, unde şi-au expus planul comun de acţiuni desfăşurate în decembrie 2016.
Lucica Geru, şef serviciu al DSVSA Brăila a punctat că inspectorii au verificat de la modul în care s-au efectuat sacrificările de animale şi până la unităţile în care produsele din carne au fost comercializate.
“Au fost efectuate acţiuni de verificare în scopul prevenirii unor cazuri de îmbolnăviri sau toxiinfecţii alimentare şi pentru prevenirea comercializării ilegale a cărnii şi a produselor din carne. Vorbim despre 159 de controale care au urmărit respectarea cerinţelor generale şi specifice de igienă privind recepţia, depozitarea, prepararea, transportul, expunerea şi comercializarea produselor alimentare, a cerinţelor legale privind înregistrarea şi identificarea animalelor, precum şi a bunăstării animalelor. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.800 lei şi un avertisment. De asemenea, au fost confiscate 19,5 kg de carne şi 14 kg de peşte congelat care nu deţineau elemente de identificare”, a declarat reprezentantul DSV.
De asemenea, sursa citată a mai punctat că faţă de iarna 2015, anul trecut, în decembrie, consumul de carne a crescut cu aproximativ 24% în judeţul nostru. Potrivit acesteia, numărul de porci sacrificaţi în abatoare şi examinaţi pentru decelarea trichinelozei a fost de 30.370 de capete, la care se adaugă alţi 6.148 porci tăiaţi în gospodării, precum şi 83 de ovine şi 813.930 păsări sacrificate în spaţii special amenajate.
53 de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor
Potrivit lui Dumitru Marta, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila, pe perioada sărbătorilor de iarnă s-au efectuat controale pe 7 tematici. Din 47 de operatori economici luaţi la verificat, 37 au avut de dat explicaţii pentru abateri de la legislaţia în vigoare.
“S-au aplicat 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 124.000 lei şi 23 de avertismente. Am oprit temporar de la comercializare produse în valoare de aproximativ 31.000 lei. În paralel, s-au urmărit celelalte aspecte. S-au înregistrat 53 de reclamaţii în perioada lunii decembrie 2016”, a declarat Marta.
La rândul său, Gabriel Ciochină, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Brăila, a punctat că şi inspectorii sanitari au fost destul de ocupaţi la finele anului trecut.
“S-au efectuat 7 controale la unităţi de alimentaţie publică, 12 unităţi de producţie de alimente şi o unitate de tip retail. Între neconformităţile constatate se numără: neactualizarea cursului pentru noţiuni fundamentale de igienă, lipsa unor cantităţi suficiente de substanţe dezinfectante, lipsa de termometre la frigiderele deţinute în unităţile respective, sau condiţii de igienă nesatisfăcătoare. S-au dat avertismente cu termene de remediere. Precizez că s-au reluat verificările după un anumit termen şi s-a constatat remedierea tuturor celor constatate iniţial”, a conchis Ciochină.