Amenzi contra nesimțirii. Zeci de brăileni "arși" la buzunar de Poliția Locală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi contra nesimțirii. Zeci de brăileni "arși" la buzunar de Poliția Locală

• 24 de persoane au fost sancționate contravențional pentru că au aruncat gunoaie pe domeniul public, au spart semințe sau nu au curățat dejecțiile de câini  • alte șapte persoane au fost surprinse fumând în părculețele de joacă pentru copii

 

Săptămâna a început în forță, cu amenzi pentru brăilenii care nu au respectat normele de conduită socială și curățenia pe domeniul public. În perioada 3-5 iulie, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 24 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială.

Șapte persoane au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – pe Aleea Micșunelelor, pe Șoseaua Buzăului, pe str. Hipodrom, pe str. Ștefan cel Mare sau pe str. Danubiului și au fost sancționate contravențional cu suma totală de 6.000 lei. Șapte persoane au fost surprinse consumând alcool pe Calea Galați, Calea Călărașilor, str. Plantelor și pe Aleea Învățătorilor, în locuri neamenajate în acest sens, și au fost sancționate contravențional cu suma totală de 900 lei. Două persoane surprinse consumând semințe de floarea soarelui și aruncând cojile pe domeniul public, pe str. Simion Bărnuțiu, respectiv pe Aleea Învățătorilor, au fost sancționate contravențional cu suma de 500 lei fiecare. Șapte persoane surprinse fumând în părculețele de joacă pentru copii din municipiu au fost sancționate contravențional cu suma totală de 700 lei. Un bărbat care nu a ridicat dejecțiile produse pe domeniul public, pe B-dul Al.I.Cuza, de patrupedul pe care îl deține, a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro