Un incident în genul aceluia petrecut marţi după-amiază, când puţin a lipsit ca o creangă desprinsă dintr-un plop din cartierul Viziru să vatăme foarte grav o brăileancă, s-ar putea produce în orice moment, în cartierul Hipodrom. Într-un plop situat lângă blocul M2, de pe Aleea Învăţătorilor, se află o creangă ruptă de mai bine de un an, care este susţinută doar de câteva ramuri mai subţiri. O furtună puternică, cum a fost cea de zilele trecute, din Bucureşti, ar putea trânti la pământ, peste maşini sau oameni, acea bucată de lemn, aflată la circa zece metri înălţime. Situaţia ne-a fost adusă la cunoştinţă de un locatar al blocului M2. Aurel Piroşcă spune că a anunţat încă de anul trecut Primăria despre existenţa crengii rupte, însă nu s-a luat nicio măsură. "Nimeni nu ţine cont de pericolul pe care îl reprezintă creanga aceasta. S-a făcut cerere la Primărie şi nu s-a primit răspuns. Eu, personal, anul trecut, când s-a tăiat un copac de pe strada Şcolilor, l-am luat de mână pe şeful lucrătorilor, l-am adus aici şi i-am zis «Uite, domnule, cum stă creanga aia acolo sus. Dacă o să cadă, prăpăd face...». Ştiţi ce mi-a zis? Că nu are macara atât de înaltă să poată să o dea jos. Pe urmă a plecat şi dus a fost, n-a mai dat pe aici, nici cu macara, nici fără. A trecut un an deja şi creanga tot acolo e. Dacă se prăbuşeşte şi se întâmplă ceva grav, cine răspunde?", se întreabă brăileanul Aurel Piroşcă.
Contactată de reporterul nostru, Ligia Drăgan, directorul "Seroplant" Brăila, ne-a declarat că nu are cunoştinţă să se fi depus o cerere de îndepărtare a acelei crengi. "Este prima dată când aud despre această situaţie. Mâine (astăzi n.n.) voi trimite o echipă de alpinişti utilitari pentru a rezolva problema", ne-a spus directorul Drăgan.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.