Amendat cu 1.000 lei pentru muzică dată foarte tare și cu 500 lei pentru că i-a înjurat pe agenții veniți să facă liniște | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amendat cu 1.000 lei pentru muzică dată foarte tare și cu 500 lei pentru că i-a înjurat pe agenții veniți să facă liniște

* este vorba despre un brăilean de 48 de ani, domiciliat pe strada Ștefan cel Mare

 

 

 

Un individ în vârstă de 48 de ani și-a terorizat vecinii cu muzică dată foarte tare, iar când i-au bătut la poartă agenții Poliției Locale a devenit recalcitrant, fiind foarte deranjat de faptul că trebuie să facă liniște. Așa că a fost amendat de două ori, cu 1.000 de lei pentru durerile de cap provocate celor care, vrând-nevrând, erau obligați să suporte acel zgomot oribil, și cu 500 de lei pentru că i-a înjurat pe polițiștii locali.

”Pentru tulburarea fără drept a liniștii prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, a fost depistat și sancționat contravențional numitul M. M., în vârstă de 48 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – pentru tulburarea liniștii publice în curtea imobilului său, prin muzică dată la intensitate mare. Același cetățean a primit o amendă în valoare de 500 lei, fiind depistat pe strada Ștefan cel Mare, în dreptul imobilului său, proferând injurii la adresa polițiștilor locali care își desfășurau atribuțiile de serviciu în zonă, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestora”, precizează Poliția Locală, într-un comunicat de presă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro