Greblă a fost întrebat care a fost motivul pentru care a propus, în 2009, eliminarea textului din foma propusă de Guvern pentru Codul de Procedură Penală prin care "supravegherea tehnică se poate dispune cu privire la suspect sau inculpat".
"La momentul la care am solicitat eliminarea acelui text propus de iniţiator am considerat că este restrictiv, este foarte restrictiv, este excesiv de restrictiv să poţi dispune de mijloace tehnice numai într-o anume fază, mai avansată, a procesului penal", a susţinut Greblă.
El a fost întrebat dacă îşi menţine poziţia, având în vedere dezbaterea publică din ultimele zile.
"Sigur că am o anume opinie şi acum, dar nu-mi permit să o lansez în spaţiul public. Este rolul Guvernului, al parlamentarilor să găsească cea mai bună formă posibilă", a declarat el, precizând că aceasta a fost opţiunea sa la momentul la care era parlamentar.
"Acum nu mai sunt parlamentar, las parlamentarii, Guvernul, cei care au iniţiativă legislativă să dezbată şi să adopte cea mai bună forma posibilă", a mai spus judecătorul CC.