"Vreau să felicit Parlamentul României pentru că ieri (marţi - n.r.) a adoptat noua lege a Agenţiei Naţionale de Integritate. România a făcut un pas important în direcţia asigurării existenţei unei agenţii care să verifice averile demnitarilor. Acest factor crucial în lupta împotriva corupţiei corespunde obligaţiilor României în calitate de membru al Uniunii Europene şi asigură transparenţa necesară, aşteptată de către companiile americane şi străine prezente în România, precum şi de către cetăţenii români", spune ambasadorul Mark Gitenstein.
Mark Gitenstein remarcă şi decizia Curţii Constituţionale din data de 19 iulie, care a respins vechiul proiect de lege "ce ar fi slăbit considerabil ANI". Ambasadorul spune că decizia i s-a părut "încurajatoare" şi speră că noua lege va corespunde "standardelor acestei curţi".
Reprezentantul diplomatic al Statelor Unite, care nu s-a sfiit în trecut să critice clasa politică pentru diluarea legii ANI şi încetinirea luptei anticorupţie, spune acum că "Parlamentul merită, de asemenea, felicitări pentru că ieri (marţi - n.r.) a adoptat un număr de măsuri adiţionale care vor îmbunătăţi corectitudinea şi eficienţa sistemului juridic, facilitând în acelaşi timp judecarea şi condamnarea persoanelor care au comis acte de corupţie ori alte infracţiuni grave".