Amazon a anunțat lansarea unui serial de comedie, Comrade Detective, a cărui acțiune are loc în România comunistă. În noul serial, rolurile principale vor fi jucate de Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici, ale căror voci vor fi dublate de Channing Tatum și Joseph Gordon-Levitt.
Serialul îi are în prim plan pe detectivii Gregor Anghel și Iosef Baciu, interpretați de Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici. Vocile lor sunt dublate în limba engleză de Channing Tatum și Joseph Gordon-Levitt. De asemenea, actori precum Jenny Slate, Chloë Sevigny, Jake Johnson, Jason Mantzoukas, Nick Offerman, Fred Armisen, Kim Basinger, Mahershala Ali, Tracey Letts, Bobby Cannavale, Richard Jenkins, Debra Winger, Mark Duplass, Katie Aselton Duplass, Jerrod Carmichael, Bo Burnham și John Early vor realiza dublarea vocilor celorlalte personaje, scrie comingsoon.net.
„Într-o lume a televiziunii globale, era inevitabil ca cea mai bună comedie a anului să vină din România. Ei bine, ziua aceea a sosit”, a declarat Joe Lewis, de la Amazon Studios.
„Comrade Detective” este o coproducție Amazon Studios și A24, creată de Brian Gatewood și Alex Tanaka. Cei doi au semnat și scenariul lungmetrajului „The Sitter” (2011), regizat de David Gordon Green. De regia serialului s-a ocupat Rhys Thomas, iar producători executivi au fost, alături de Gatewood și Tanka, Channing Tatum, Reid Carolin, Peter Kiernan, Andrew Schneider, Ravi Nandan și John Hodges.
Serialul „Comrade Detective” va avea premiera pe 4 august, în SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă.