* a afirmat seful statului la plecarea de la discutiile pe buget de la Ministerul Finantelor
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la plecarea de la discutiile pe buget de la Ministerul Finantelor, ca a fost sa prezinte sindicatelor, patronatelor, situatia economica a Romaniei. Basescu a spus ca a venit la sediul Ministerului de Finante pentru a prezenta sindicatelor si patronatelor situatia economica a Romaniei precum si mediul in care economia romaneasca evolueaza, "adica recesiunea care va fi foarte puternica in statele vechi ale Uniunii Europene, state care reprezinta principala piata a Romaniei". Presedintele a mentionat ca din acest context rezulta efectele asupra economiei romanesti , daca scaderea consistenta a exporturilor cu implicatii in mentinerea fortei de munca in societatile romanesti. "Am dorit sa aduc in discutie posibilitatea ca, pana una alta, deci pana vom reusi sa atragem resursele financiare europene, sa gasim solutii in buget, sa canalizam resurse din bugetul de stat pentru a lansa proiecte de investitii", a spus Basescu. Intrebat daca a pledat pentru inghetarea salariilor in sistemul bugetar el a raspuns ca nu, mentionand ca a venit la sediul Ministerului de Finante pentru a prezenta o realitate in care evolueaza Romania. "Iar solutia nu poate fi decat rezultatul discutiilor Guvern-patronate-sindicate", a mai spus Basescu.