Pina una alta, proba de foc e nivelul Dunarii. E normal sa ne dam de ceasul mortii, pentru ca fluviul si-a iesit din albie inca de pe la mijlocul cursului, adica in Cehia si Ungaria. In Romania, unde Dunarea ajunge la nivelul marii - si, deci, curge mai lent - apele deja dau pe dinafara punind la grea incercare digurile facute cu mai bine de 30 de ani in urma si care mai cedeaza pe ici, pe colo. Situatii iremediabile fara prezenta expresa a presedintelui. Ne amintim ca, anul trecut, seful statului a facut naveta de la Bucuresti la Maracineni si in sudul Moldovei pentru a imparti indicatii si incurajari atit aparatorilor digurilor, cit si sinistratilor. Podul de peste riul Buzau a fost gata in scurt timp, insa in ceea ce ii priveste pe sinistrati, unii dintre ei mai asteapta si acum sa se mute in casele reconstruite. Mai bine li s-ar fi dat cite o barca.
Nu pot sa nu remarc diferenta de abordare a pericolului Dunarii umflate de-a lungul Europei. Daca Cehia, Ungaria si acum Romania au facut mare tam-tam pe seama inundatiilor, alte tari peste care curge Dunarea nu s-au plins in fata dezastrului iminent. Slovacia, Serbia si Bulgaria par sa aiba altceva de facut decit sa propteasca diguri. Sau om fi noi mai ospitalieri - adica primim tot ce ne trimite Europa? Am inceput cu deseuri in 1990, acum avem aparaie cit doua Dunari. Iar daca si prognozele meteo se vor adeveri si va turna in 2006 cit ploua de obicei in cinci ani, atunci vom ajunge uzi, goi si flaminzi in pragul UE.