"Am fost bătut de poliţişti!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Am fost bătut de poliţişti!"

* de cealaltă parte, poliţiştii spun că şoferului i s-a reţinut permisul pentru că a trecut pe culoarea roşie a semaforului, însă neagă acuzaţiile de agresiune

Un şofer susţine că a fost bătut de poliţişti, după ce a fost oprit în trafic pentru încălcarea unei reguli de circulaţie şi a refuzat să semneze procesul verbal încheiat de agenţi. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a ajuns ieri la Unitatea Primiri Urgenţe cu diagnosticul de "policontuzie prin agresiune şi contuzie torace stâng", stabilit de medici în urma investigaţiilor de specialitate. Pacientul a rămas internat în secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean, pentru supraveghere, deoarece în urmă cu câteva luni a suferit un grav accident rutier şi a fost supus unor operaţii complicate.

Şoferul Mihai Pavel povesteşte că a fost oprit de un echipaj de poliţie aflat în patrulare, după ce a ieşit din parcarea de pe Strada Griviţei, din zona Pieţei Concordia, şi s-a ales cu permisul suspendat pe două luni. Deoarece bărbatul se considera nevinovat, a sunat la 112 pentru a-i reclama pe agenţi de abuz în serviciu, dar şi la Poliţia Rutieră. "Ieşeam din parcarea de pe strada Griviţei, maşina de Poliţie aştepta la semafor şi m-au oprit să-mi ia permisul, pentru că m-am pus în faţa lor când a dat verde. Nu am depăşit linia continuă, nu am încălcat nicio regulă de circulaţie, dar poliţiştii mi-au reţinut permisul. Şi buletinul a rămas tot la ei. Am sunat la 112 să reclam abuzul şi la Circulaţie, de unde mi-au spus să fac contestaţie, dacă nu sunt mulţumit", ne-a relatat Mihai Pavel.

Şoferul susţine că lucrurile au luat o întorsătură urâtă după ce la faţa locului a venit şi un echipaj de jandarmi, care se afla în zonă. "Jandarmii au stat şi au asistat la tot ce mi-au făcut poliţiştii. După ce au scris procesul verbal în maşină, mi l-au dat să-l semnez, şi dovada cu care să pot circula. N-am vrut să semnez, am zis întâi să citesc. Unul dintre poliţişti mi-a zis că sunt şmecher şi m-au băgat în maşină unde mi-au pus cătuşe şi au dat cu pumnii în mine", susţine bărbatul. Soţia acestuia, Mariana Pavel, care lucrează la o societate comercială din Piaţa Concordiei, este cea care a chemat salvarea. Femeia povesteşte că şi-a găsit soţul zăcând pe treptele Şcolii Waldorf, într-o stare de şoc. "Organele de Poliţie l-au bătut şi l-au aruncat în plină stradă. El a fost acum trei luni operat la rinichi şi la vena cavă, a fost într-o stare foarte gravă după un accident de circulaţie. Vom face reclamaţie la poliţie, nu este posibil să te porţi cu un om în asemenea hal", a spus Mariana Pavel.

Varianta poliţiştilor

Pe de altă parte, poliţia susţine că bărbatul a încălcat legislaţia rutieră, drept pentru care i s-a reţinut permisul de conducere, iar de bătaie nici nu poate fi vorba. Oricum, şoferul are dreptul să depună plângere pentru agresiune, însă trebuie să aducă şi dovezi care să îi incrimineze pe oamenii legii.

Din punctul de vedere al poliţiştilor, lucrurile au fost mult mai simple. Ei spun că o maşină de la Ordine Publică, care era în patrulare prin municipiu, a oprit la semafor pe strada Griviţei, la intersecţie cu Calea Călăraşilor. În timp ce maşinile aşteptau la semafor, Pavel Mihai a depăşit coloana şi a trecut pe culoarea roşie, intrând pe Călăraşi. În acel moment, Poliţia a pornit în urmărirea şoferului şi l-a oprit în trafic, agenţii solicitându-i actele. "Conducătorul auto a depăşit coloana de maşini care stătea la semafor şi a trecut pe culoarea roşie a acestuia. Poliţiştii l-au oprit pe şofer şi i-au reţinut permisul de conducere", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Deşi agenţii i-au explicat că a încălcat legea, şoferul a devenit recalcitrant şi a început să înjure în stânga şi în drepta, susţin poliţiştii. Unul dintre agenţii de poliţie i-a luat însă actele şi i-a completat procesul-verbal, pe care şoferul a refuzat să îl semneze. Prin zonă a trecut şi o patrulă de jandarmi, care, văzând cum se manifestă bărbatul, a oprit şi i-a întrebat pe poliţişti dacă au nevoie de ajutor, însă aceştia au spus că nu s-a întâmplat nimic. Şoferul a primit o dovadă de circulaţie pentru 15 zile, termen în care poate contesta procesul verbal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro