* zilele trecute, polițiștii au depistat alți brăileni care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior * aceștia au fost sancționați
Trei brăileni carantinați la domiciliu au fost depistați de polițiști în alte locuri decât acasă. S-au aplicat sancțiuni contravenționale.
La data de 8 martie, polițiștii brăileni au depistat pe raza municipiului Brăila o persoană care nu respecta măsura carantinării ce fusese dispusă anterior. Aceasta au fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.
În perioada 05 - 06 martie, polițiștii brăileni au depistat, pe raza județului Brăila, alte două persoane care nu respectau măsura carantinării la domiciliu. Acestea au fost sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.500 lei, conform prevederilor Legii 55/2020.
Polițiștii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră și pompieri, desfășoară permanent acțiuni de verificare pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu.
Polițiștii le atrag atenția cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă.