Din dorinta de a evita aglomerarile si de a asigura o fluenta in atribuirea catedrelor, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) a elaborat un grafic orar de repartitie a cadrelor didactice, in functie de disciplina. In ambele zile, sedintele publice vor avea loc in sala de sedinte a ISJ.
Astfel ca, astazi, incepind cu ora 8.00, primii prezenti in fata comisiilor de repartizare vor fi profesorii de chimie, urmati de la ora 8.30 de invatatori. Profesorii de matematica sint asteptati pentru ocuparea posturilor de la ora 10.30, iar cei de fizica, fizica - chimie, de la ora 11.30. Sedintele publice continua la ora 12.30 cu candidatii pentru posturile de informatica, limbi moderne - ora 14.00 si arte - ora 16.00. Cei care doresc sa ocupe un post de suplinitor pe posturile de educatie fizica vor fi repartizati, conform graficului prestabilit, de la ora 17.00.
Programul de miine, 7 septembrie, va incepe tot la ora 8.00 cu repartizarea educatorilor, urmati la ora 10.00 de profesorii de limba romana. La ora 11.30 au fost programati candidatii pentru posturile de stiinte socio - umane si invatamintul special, la ora 15.00 biologia, iar de la ora 16.00 istoria si geografia. Catedrele pentru disciplinele tehnice si maistri instructori vor fi repartizate de la ora 17.00.