Site-ul TMZ.com a citat-o pe presupusa victimă a lui Chris Brown, care susţine că acesta a lovit-o cu pumnul în figură în timpul unei petreceri private pe care starul a organizat-o într-un apartament dintr-un hotel din Las Vegas. Un purtător de cuvânt al rapper-ului a declarat că aceste acuzaţii sunt "fără îndoială false", conform TMZ. Chris Brown nu a făcut încă nicio declaraţie în legătură cu acest incident.
Chris Brown a ţinut primele pagini ale ziarelor tabloide în 2009 după ce s-a aflat că a bătut-o pe Rihanna, prietena lui pe atunci, care nu a mai putut participa la gala Grammy din acel an. Găsit vinovat în instanţă, Brown a fost condamnat la cinci ani de libertate condiţionată şi a trebuit să urmeze un program de reabilitare împotriva violenţei casnice. De asemenea el a executat şi 180 de zile de muncă în folosul comunităţii, precizează agerpres.ro.