* joi, poliţiştii au continuat controalele în locuri aglomerate şi mijloace de transport şi au aplicat sancţiuni celor certaţi cu legea * o persoană nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, iar 32 de persoane nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00
Poliţiştii sunt permanent în acţiune şi dau amenzi celor care nu țin cont de măsurile impuse în scopul răspândirii prevenirii Covid – 19. La data de 19 noiembrie, o persoană care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, luându-se şi măsura reintroducerii sale în carantină.
Totodată, 32 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00, au primit amenzi în valoare totală de 7.500 de lei. Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 12 persoane, dintre care 3 șoferi și 9 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 1.000 de lei.
Astfel, la data de 19 noiembrie, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.„Au fost desfăşurate 17 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la locul de muncă.
În intervalul orar 23.00 - 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020. Forţele implicate au verificat 26 de societăți comerciale, au legitimat 1.579 de persoane și au controlat 345 de vehicule, 284 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și mijloace care asigură transportul angajaților”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de peste 13.200 de lei.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ. Poliţiştii recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri.