* la data de 1 ianuarie au fost 40 cazuri nou confirmate, pe 2 ianuarie alte 16 cazuri și 44 pe data de 3 ianuarie * din păcate, în cele trei zile au fost și 13 decese
Anul 2021 a venit cu noi cazuri Covid–19, dar și cu decese. Totuși, în prima zi a noului an nu a fost înregistrat vreun deces.
Astfel, la data de 3 ianuarie, au fost 44 cazuri noi și 4 decese, trei din municipiul Brăila și unul din localitatea Unirea. Au fost 23 teste prelevate. Numărul total al persoanelor infectate de la începutul pandemiei a ajuns la 8.140, fiind 1.542 persoane vindecate în spitale și 385 decedate. Din totalul cazurilor confirmate la Brăila, 238 sunt din alte județe.
Pe 2 ianuarie, au fost 16 cazuri noi și 9 persoane decedate, opt din municipiul Brăila și una din Berteștii de Jos. Persoanele confimate în total erau 8096 și 1.542 vindecate în spitale, 381 fiind decedate. Au fost 20 de teste prelevate.
La data de 1 ianuarie, prima zi din 2021, au fost 40 cazuri nou confirmate și zero persoane decedate, numărul total de bolnavi de la începutul pandemiei ajungând la 8.080. Au fost 62 de teste prelevate. Numărul total al persoanelor vindecate în spitale era 1.542 persoane și 372 au fost persoane decedate de la începutul pandemiei.
În prima zi a noului an erau 407 persoane în carantină la domiciliu, 62 izolate la domiciliu și 169 internate în spitale.