Am râs noi, am glumit pe tema concursurilor aranjate la Consiliul Judeţean (CJ) Brăila, dar uite că treaba e serioasă.
A fost al doilea concurs “ghicit” de liberalul Nechita, lucru care cred că ar trebui să îi mişte un pic din birou pe procurorii DNA Galaţi, cei care se ocupă şi de corupţia din Brăila.
Aş vrea să citesc un interviu cu dl. Constantin Nedelcu, bucurosul beneficiar al unui loc de muncă în postul de şef serviciu la Evidenţa Persoanelor.
Să aflăm care-i treaba cu acest Nedelcu, dacă are sau nu afinităţi cu PSD-ul. Ştiţi voi… chestii dintr-astea care ne-ar putea ajuta să înţelegem cum de concursurile astea în instituţiile publice sunt câştigate doar de cine trebuie.
Până atunci, cred că dl. Francisk Chiriac are o mare problemă. Sau, mă rog, ar trebui să aibă o mare problemă.
Şi asta pentru că e cel puţin aiurea ca un nene (Nechita, de la PNL Brăila) să îţi spună de 2 ori cine va câştiga concursurile organizate de CJ Brăila.
Chiriac poate spune că el habar nu are de nimic. Foarte bine! Atunci să demareze o anchetă internă, să vedem cine a făcut parte din comisia de selecţie şi cum a fost posibil ca nişte candidaţi să fie anunţaţi câştigători cu 2-3 săptămâni înainte de organizarea concursurilor.
Într-o ţară civilizată, astfel de lucruri nu ar fi rămas neinvestigate. Dar, hei, suntem în Brăila, locul unde… treaba merge ca unsă.
Mă surprinde faptul că Francisk Chiriac nu a înţeles nimic din ceea ce i s-a întâmplat predecesorului său, Gheorghe Bunea Stancu, care se credea şi el intangibil.
Şi mă mai surprinde lipsa de reacţie a lui Chiriac la acuzaţiile privind blatul făcut la concursurile de angajare din instituţia pe care o conduce. Adică, ok, Chiriac a bălmăjit 2-3 vorbe cum că nu ar fi vorba de vreun aranjament, dar spusele lui nu au convins pe nimeni. Sau poate, Chiriac habar n-are ce se întâmplă în subordinea lui ceea ce e la fel de grav.
Dacă Nechita o să ghicească şi al treilea concurs la CJ Brăila, propun ca Chiriac să meargă benevol cu mâinile întinse în faţa sediului DNA şi să ceară o pereche de brăţări care să îi ţină de cald timp de 5-6 ani. (Corupţia La Ea Acasă)