Perioadă fastă pentru actorii brăileni implicaţi în proiecte artistice pe scenele din capitală. Actor al Teatrului "Maria Filotti", Alin Florea a obţinut colaborări la două dintre cele mai importante teatre din Bucureşti. Astfel, la Teatrul Metropolis, Florea este distribuit în rolul Peter Gutuie în "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză. Actorul a mai jucat acest text în 2006, la Brăila, când a interpretat rolul Lysander pentru care a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Comedie de la Galaţi, ediţia 2007. În spectacolul de la Metropolis, Alin Florea face echipă cu George Costin (premiul UNITER 2013), Nicoleta Hâncu (premiul UNITER 2014), Carol Ionescu şi Andrei Huţuleac.
Luna viitoare, Alin Florea va urca pe scena Teatrului "Nottara" unde va interpreta rolul principal, Lajos, în spectacolul "Portugalia", o comedie romantică de Egressy Zoltan, în regia aceluiaşi Victor Ioan Frunză. Alin joacă alături de Catrinel Dumitrescu, Luminiţa Erga, Alexandru Pavel, Sorin Miron şi mulţi alţi tineri actori.
Alin Florea are un rol important şi în filmul lui Tudor Giurgiu, "De ce eu?", în care joacă alături de alţi doi actori brăileni, Emilian Oprea şi Liviu Pintileasa.
La Brăila, Florea poate fi urmărit în spectacolul "Casa" de Evgheni Griskovet şi Anna Matison, în regia Sânzianei Stoica. Spectacolul se joacă la Sala Studio.