• președinte al PNȚCD Brăila, cadru didactic universitar, Gheorghe Chiru îi va avea ca aliați pe ecologiști • printre altele, Chiru și-a fixat drept obiective rezolvarea problemelor de mediu, plan de mobilitate urbană, lucrări de modernizare a infrastructurii, creștere economică, urbanism, educație, cultură, siguranță și crearea unui cadru propice pentru atragerea investitorilor
Joi, 4 aprilie, la sediul PNȚCD Brăila, a avut loc prima conferință de presă a alianței nou-formată cu ocazia alegerilor din 2024, și anume alianța PER - PNȚCD, reprezentată de ec. Gheorghe Chiru, cadru didactic universitar de 18 ani, politician cu state vechi, fost vicepreședinte al CJ Brăila în perioada 2004-2008, fost consilier județean în două mandate, și Ionel Iordache, noul lider al PER Brăila, antreprenor, cel care a lansat, de fapt, invitația constituirii unei alianțe cu formațiunile mai mici din orașul nostru, pentru realizarea unei „opoziții reale”. La eveniment, au mai fost prezenți vicepreședintele PER Brăila, Grigore Bălan, precum și secretarul general al formațiunii politice, Mirela Cosmin.
Protocolul de susținere încheiat între Partidul Ecologist Român (PER) - Filiala Brăila și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) - Organizația Jud. Brăila prevede, printre altele, susținere reciprocă la alegerile de anul acesta, liste comune în Consiliile Locale și Consiliul Județean, cu susținerea unui singur candidat pentru fiecare dintre primăriile locale, precum și pentru Primăria Municipiului Brăila.
Alianța PER - PNȚCD și-a desemnat, deja, un candidat comun la președinția Consliului Județean, în persoana lui Gheorghe Chiru, președintele PNȚCD - Brăila. În același context, PER și PNȚCD declară că își asumă principii și obiective politice care vor reprezenta fundamentul unei platforme politico-civice comune pentru viitor. „Ușa este deschisă pentru formațiunile politice mai mici, a precizat candidatul alianței PER - PNȚCD la funcția de președinte CJ. A face lobby pentru orașul nostru este cea mai importantă „armă” împotriva adversarilor și cel mai mare beneficiu important pentru comunitate”.
Obiectivele candidatului PER – PNȚCD la președinția Consiliului Județean sunt, printre altele: rezolvarea problemelor de mediu prin măsuri concrete/severe împotriva poluatorilor, un plan de mobilitate urbană, lucrări de modernizare a infrastructurii (apă, canal pe raza județului), creștere economică, urbanism, educație, cultură, siguranță și crearea unui cadru propice pentru atragerea investitorilor reali. Planul de mobilitate urbană are în vedere, printre altele, transportul rutier pentru rețeaua de drumuri și transportul motorizat. Măsurile ce vor fi propuse au ca scop optimizarea utilizării infrastructurii rutiere existente și îmbunătățirea în zonele cu probleme deja identificate. Logistica urbană, a orașelor din județ și a împrejurimilor acestora prezintă nevoia de măsuri de îmbunătățire a eficienței logistice urbane, inclusiv cele legate de livrarea mărfurilor în mediul urban, reducând factorii externi adiacenți, precum emisiile de CO2, zgomot și alți poluanți, este de părere Chiru.
Gheorghe Chiru propune, printre altele, construirea unui nou spital județean la Brăila și a unui stadion modern. „Nu se poate face performanță la Brăila fără un stadion amenajat, cu până la 25.000 de locuri”, a precizat candidatul la funcția de președinte al CJ Brăila.
De cealaltă parte, președintele PER Brăila, Ionel Iordache, care a revenit în orașul natal după ce a făcut afaceri în construcții, timp de 15 ani, în Germania, spune că Brăila nu va prospera niciodată „doar cu Yazaki”, fără crearea unor facilități reale pentru atragerea investitorilor. Problemele de mediu, flagelul drogurilor, lipsa locurilor de muncă, prețul apei potabile și tăierea abuzivă a stejarilor din Stațiunea Lacu Sărat au fost dezbătute, de asemenea, la conferința de presă a alianței PER - PNȚCD Brăila.