• despre înstrăinarea pământului românesc, despre ce-au făcut politicienii din '90 încoace, despre Brăila “grânarul cu sacul rupt”, vorbeşte Carmen Ionescu, candidat pentru Camera Deputaţilor, pe lista ANR Brăila
Doar cine nu a trăit pe viu primii ani de după decembrie 1989 nu ştie ce lupte s-au dat, în noul Legislativ şi nu numai, pentru recuperarea pământurilor ţăranilor, îndiguite, timp de jumătate de secol, în stahanovistele ceapeuri. Legea în baza căreia ar fi trebuit să fie retrocedate aceste mult dorite bunuri (pământ arabil şi păduri) a fost, din păcate, un act mai mult de naţionalizare, decât de repunere în drepturi. Nu mai amintesc aici despre nenumăratele amânări, tergiversări interesate, abuzuri ale autorităţilor vremii, procese care s-au întins pe mai mulţi ani. Feseniştii lui Ion Iliescu încercau, prin tot felul de mijloace, unele la limita sau dincolo de lege, să-şi tragă partea leului din aplicarea acestei legi, neclară intenţionat. şi, de cele mai multe ori, au reuşit. Pe lângă adevăraţii proprietari – ei sau urmaşii lor -, un număr foarte mare de intruşi a beneficiat de prevederile actului normativ respectiv, fiind împroprietăriţi la grămadă, chiar cu riscul diminuării suprafeţelor solicitate cu acte în regulă. Dar toate acestea sunt, deja, istorie. Le mai povestesc, la gura sobei, bătrânii satelor. Dragostea de pământ a ţăranului, pentru care fusese în stare să se lase chinuit de Puterea comunistă, adusă de tancurile sovietice, dorinţa sa de a se simţi proprietarul peticului de ţarină moştenită, aşa cum a fost din vechime, a început, încet-încet, să se dilueze. Neputinţa de a putea lucra pământul fără utilaje moderne, faptul că Statul Român nu i-a ajutat pe oamenii satului cu nimic, au dus la părăsirea terenurilor atât de îndelung jinduite, la cuprinderea lor în nişte asociaţii agricole, care au îndepărtat cu totul proprietarul de decizie şi beneficii.
Între „liberalismul sălbatic” şi „socialismul cu faţă umană”
Urmaşii FSN, partide autodenumite socialiste sau liberale, au continuat opera iliesciană de îndepărtare a proprietarului de pământ de glie. în timp, prevederi legale antinaţionale au făcut ca pământul arabil aflat în proprietatea românilor să poată fi vândut oricui, autohton sau, mai ales, străin. „Generozitatea” legiuitorului a creat, astfel, o situaţie imposibilă: la ora actuală, peste 30 % (ajungând, de fapt, chiar la 40 %) din pământul arabil al României a trecut, cu acte în regulă, în proprietatea unor persoane străine. O lege proastă (pentru români), promovată de întregul spectru politic, combinată, cum aminteam mai sus, cu sărăcia, cu lipsa de fonduri pentru investiţii absolut necesare unei organizări agricole, a dus la înstrăinarea, la pierderea controlului asupra pământului şi a produselor câmpului. Afirmaţia idioată că „nu pleacă ei de aici, cu pământul în traistă” ne-a amorţit simţul naţional, ne-a transformat în venetici la noi acasă, în simplă piaţă de desfacere pentru produse agricole importate, infectate cu tot felul de chimicale, dar frumos împachetate. Pe de altă parte, producătorul autohton, fermierul român, este sufocat, prin tot felul de reglementări, este adus în imposibilitatea de a mai supravieţui, trăind într-o veşnică stare de incertitudine, aşteptându-şi salvatorul faliment.
ANR va susţine munca şi iniţiativa românească, printr-un parteneriat puternic între Stat şi mediul economic
Părăsit de politicieni, chiar trădat de către o clasă politică subjugată unor interese străine, acest producător agricol, simplu proprietar al unui hectar de pământ agricol sau fermier ceva mai înstărit în suprafeţe de teren, are urgentă nevoie de un „avocat”, credibil şi patriot, care să-i promoveze interesele legitime.
Alianţa Noastră România, construcţie politică înfiinţată de patriotul Marian Munteanu tocmai pentru a fi acest necesar avocat al mulţimii tăcute şi chinuite, îşi propune şi vă propune schimbarea din temelii a acestei situaţii de nesuportat. în spiritul respectării depline a drepturilor civile şi politice ale cetăţenilor României, în primul rând a dreptului de participare, în mod liber, neîngrădit şi în deplină cunoştinţă de cauză, la adoptarea deciziile politice de interes major, Alianţa Noastră România va susţine munca şi iniţiativa românească, printr-un parteneriat puternic între Stat şi mediul economic, precum şi capitalul autohton, singurul interesat să pună în centrul oricăror strategii de dezvoltare spaţiul naţional. Toate acestea nu vor fi posibile decât prin restaurarea drepturilor patrimoniale ale cetăţenilor români asupra teritoriului din graniţele ţării, prin oprirea înstrăinării proprietăţilor agricole, a resurselor solului şi subsolului, concomitent cu obligatoria recuperare a celor înstrăinate abuziv sau ilegal.
Brăila, grânarul cu sacul rupt
Zeci de mii de hectare au fost înstrăinate, în acest fel, şi în judeţul nostru. Nimeni nu poate spune, cu exactitate, cât şi cui. Nimeni nu cunoaşte dacă posesorii străini de azi ai pamântului plătesc aici taxe şi impozite, dacă producţia rămâne sau nu în România. O legislaţie imbecilă, ca o plasă ruptă, permite investitorului străin să încarce tot produsul pământului în vagoane de marfă sau alte mijloace de transport şi să-l „repatrieze” spre zări neştiute. Nu sunt împotriva niciunei naţiuni, nu am angoase naţionalist-şovine. Nu străinul este vinovat că noi suntem, prin reprezentanţii noştri, cei mai binevoitori şi mai darnici dintre toţi cei din zonă, şi nu numai. Nu mai contează, acum, că, făcându-se preş în faţa Uniunii Europene, Guvernul Năstase a pus bazele pierderii controlului naţional asupra pământului, care a culminat, în 2014, cu legalizarea vânzării către oricine, fără condiţii, a pământului românesc.
Actualii şi, probabil, din păcate, viitorii legislatori din România umblă cu colindul minciunilor pe la casele noastre, bălmăjind cuvinte de îmbărbătare şi amorţire de conştiinţe încă treze. Vor fi ei în stare să blocheze vânzările de pământ către străini, vor găsi ei acele fraze, îmbrăcate în articole şi paragrafe, care să repare această hemoragie de proprietate? Vor avea ei curajul de a găsi o formă de naţionalizare, în interes public, a tot ce s-a pierdut până acum? Nu am nici cea mai mică speranţă din partea lor. Dacă aveau, cumva, această intenţie, o puteau materializa demult.
Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun!
