Mergi la conţinutul principal

Alexandru Muscă, unul dintre cei mai buni marcatori din Liga a II-a

La finalul anului în curs, atacantul Daciei Unirea, Alexandru Muscă, se regăseşte printre cei mai buni marcatori din Seria I a Ligii a II-a. Fotbalistul în vârstă de 19 ani, transferat în această vară de la Farul Constanţa, a bifat 15 meciuri pentru gruparea brăileană evoluând în total 1.314 minute şi a înscris opt goluri. Muscă a înscris golul victoriei la Bacău în etapa a doua, a punctat pentru egalul, 1-1, de la Farul Constanţa în ruda a şasea, a marcat ambele goluri ale Daciei Unirea în victoria cu 2-1 de la Suceava, în prima etapă a returului, dar şi unicul gol din succesul cu 1-0 de la Oţelul Galaţi. În campionat, atacantul nu a evoluat în prima etapă şi în runda de sâmbăta trecută. Jucătorul de doar 19 ani a înscris de trei ori şi în Cupa României. Muscă a marcat două goluri în partida cu Oţelul Galaţi pe Municipal şi a reuşit să înscrie şi în poarta echipei Dinamo Bucureşti.
"Mi-am dorit foarte mult să joc la Brăila şi am reuşit să fac acest lucru la cea de-a doua tentativă de transfer. Mă bucur că mă regăsesc printre cei mai buni marcatori din Liga a II-a, însă un mare merit îl au colegii mei, fără ei nu eram în acest top. Îmi doresc să fiu sănătos, iar în retur echipa să meargă pe aceeaşi linie, să ne calificăm la turneul play off şi de ce nu, să terminăm campionatul pe podium", a declarat Alexandru Muscă.
Şi antrenorul principal al Daciei Unirea, Alin Pânzaru, s-a declarat mulţumit de aportul lui Muscă în sezonul de toamnă.
"Muscă a fost un câştig pentru noi din două puncte de vedere, în primul rând de remarcat ar fi pofta lui de gol, iar cel de-al doilea aspect este legat de faptul că el a fost unul dintre titularii posturilor obligatorii din echipă, cea a jucătorilor U19. Atât el cât şi Niţă au evoluat la nivelul seniorilor cu experienţă. Fiind golgeterul echipei, e clar că şi-a făcut treaba, dacă va munci la fel şi în retur şi dacă va avea constanţă, cu siguranţă va intra în vizorul unor echipe din primul eşalon", a explicat Alin Pânzaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro