Alexandru lansează un atac dur la Legea Dragnea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alexandru lansează un atac dur la Legea Dragnea

• fostul consilier municipal Brăila, Ionel Alexandru susţine că legea PSD, adoptată luni de Senat, care anulează 102 taxe nefiscale are strict un rol electoral • acesta s-a arătat extrem de deranjat de faptul că unele dintre taxele anulate au fost introduse chiar de PSD

 

Fostul consilier local municipal, Ionel Alexandru, a ţinut, ieri, să facă un comentariu legat de proiectul de lege al liderului PSD Liviu Dragnea, privind anularea a 102 taxe nefiscale, inclusiv cea radio-tv. Plecând de la faptul că proiectul a fost adoptat, luni, de către Senatul României, Alexandru s-a arătat extrem de deranjat, subliniind că din punctul său de vedere nu este nimic altceva decât o strategie de campanie a social-democraţilor. Mai mult, acesta a afirmat că printre taxele anulate se numără câteva introduse chiar de PSD-işti, ceea ce arată „lipsa de decenţă” a acestora.

„Reprezintă o speculaţie a PSD-ului în contextul în care Partidul Naţional Liberal, principalul adversar politic, dă dovadă de «impotenţă electorală». Adică nu s-au gândit să declanşeze acest aspect în precampanie. De ce spun că este o speculaţie? Păi, o mare parte dintre taxele acestea nefiscale au fost introduse chiar de PSD. Dacă vă aduceţi aminte, timbrul de mediu l-a introdus Victor Ponta. Deci PSD-ul. Şi acum îl scoate Dragnea, nu?! Şi ăsta e doar un exemplu. Din punctul meu de vedere, PSD e cu un pas înainte în această precampanie electorală şi demonstrează că nu au niciun fel de decenţă în faţa electoratului. Folosesc orice moment. Şi asta în contextul în care, să nu uităm că au fost la guvernare aproape 4 ani. Au făcut 3 Guverne Ponta şi n-au luat nicio măsură. Iar acum ne aruncă praf în ochi cu aceste taxe nefiscale, când, vorba aia, sunt alte măsuri mult mai importante pentru dezvoltarea economiei româneşti. Să nu mai vorbim de Master Planurile care au rămas în pom. Mă refer mai ales la autostrăzi. Asta din punct de vedere economic. Sau proiectul constituţional care de asemenea a rămas în aer, pentru că nu s-a modificat Constituţia. Proiectul administrativ - când trebuia făcută regionalizarea. Ce au făcut? Nimic. Acum s-au gândit să mai dea acei 100 lei pe care îi promitea Ceauşescu”, a declarat, supărat, Alexandru.

Precizăm că Senatul a adoptat, luni, cu 89 de voturi „pentru”, o abţinere şi 17 voturi „împotrivă” propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi Liviu Dragnea, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale. Din rândul celor 102 taxe care vor fi eliminate fac parte timbrul de mediul pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro