Alexandru Bucălău, acuzații grave pe tema tarifului la apă în Județul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alexandru Bucălău, acuzații grave pe tema tarifului la apă în Județul Brăila

• consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a emis, recent, un comunicat de presă prin intermediul căruia a adus o serie de acuzații grave atât Companiei de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila, cât și liderilor administrației publice locale • acesta susține că în ciuda faptului că se folosește pretextul impunerilor BERD din mega-proiectul menit să extindă infrastructura de apă în tot județul, brăilenii plătesc un tarif mărit pentru acest serviciu, deși Compania nu a luat niciun fel de măsuri ca să micșoreze pierderile din rețea •

 

Consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a dorit să explice de ce liberalii s-au opus încă de la început variantei de proiect propusă de administrația PSD și de Compania de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila privind dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din întreg județul. Acesta a emis un comunicat de presă, recent, prin intermediul căruia a adus o serie de acuzații grave atât Companiei, cât și conducerii Județului Brăila, afirmând că brăilenii au ajuns să plătească unul dintre cele mai scumpe tarife la apă, doar pentru ”huzurul” angajaților CUP ”Dunărea”, pe care liberalul îi consideră ”un fief PSD-ist”. Bucălău a atras atenția că explicațiile social-democraților privind necesitatea majorării tarifului la apă, consecință a mega-proiectului realizat prin fonduri europene, ar fi doar un pretext inventat, deoarece s-ar fi putut lua anumite măsuri în paralel, astfel încât această situație problematică să fie evitată.

”CUP «Dunărea» Brăila și-a bătut joc de brăileni mărind incredibil de mult tariful la apă, sub pretextul așa-ziselor impuneri ale BERD din mega proiectul de investiții în infrastructura de apă și apă uzată, realizat cu fonduri europene în cadrul POIM. Astfel, brăilenii plătesc, începând cu 1 martie 2023, cea mai scumpă apă din țară: 15 lei mc/lună apă^canalizare. În localitățile unde nu există canalizare, oamenii plătesc 10 lei mc/lună la apă. Lăcomia și profitul CUP «Dunărea» au fost mai presus decât binele brăileanului, PSD-iștii dirijând cu bună știință mecanismul care să-i satisfacă financiar. În ultimii 3 ani, CUP «Dunărea» Brăila a înregistrat un profit de 10,2 milioane lei, care a mers în bugetele Primăriei Brăila și Consiliului Județean, sub formă de dividende, dar și în buzunarele unor angajați ai CUP, sub formă de comision, conform contractelor de management”, a acuzat Bucălău, cu precizarea că liberalii brăileni au criticat, încă din 2020, când acest proiect urma să fie votat pentru a fi depus spre finanțare.

Potrivit lui Bucălău, PNL-iștii au atras atenția că prin acest proiect, prețul la apă și canalizare în județ va crește cu 50% până în 2024, ceea ce s-a întâmplat chiar mai devreme cu un an. În 2020, liberalilor li s-au respins amendamentele care vizau plafonarea tarifelor la apă pentru următorii 4 ani, iar CUP ”Dunărea” Brăila nu a făcut nimic pentru a recupera pierderile de 7%, care se înregistrau atunci, astfel încât situația să se echilibreze și să nu mai fie nevoie de creșterea tarifelor, a continuat Bucălău acuzațiile.

Consilierul județean PNL Brăila a mai adăugat că în prezent, în ciuda tuturor investițiilor făcute, pierderile pe rețelele de apă ale CUP ”Dunărea” sunt de peste 40%, iar prețul este calculat la apa tratată, nu la apa brută.

”Președintele CJ, Iulian Chiriac, spune mereu că, atâta timp cât dorim dezvoltarea județului, trebuie plătite și serviciile care vin la pachet, însă nici până în prezent nu avem o situație la zi cu «pachetul de servicii» din localitățille care au beneficiat de mega proiectul european. În anul 2022, CUP «Dunărea» trimite o adresă către ADI «Dunărea» Brăila, din care aflăm că, la nivelul Companiei, s-a solicitat o nouă revizuire a «Strategiei de tarifare actualizată cu influența rezultată din aplicarea mecanismului de plafonare a prețului la energie electrică pentru perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023». Asta după ce CUP «Dunărea» Brăila a început să aibă datorii! În acest context, a fost realizată o actualizare a evoluției tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare. Primii care au aprobat mandatarea șefului CJ Brăila pentru a vota Strategia de tarifare în cadrul ADI «Dunărea» au fost consilierii județeni. În timpul ședinței de CJ, în calitate de consilier județean, am intervenit solicitându-i președintelui Chiriac să precizeze cu cât va fi mărit prețul la apă și la canalizare. Acesta a spus că majorarea vizează doar o actualizare generată de mărirea cu 10% a prețurilor la energia electrică. «Nu putem să mergem mai departe decât votând aceste lucruri, pentru a primi cele 240 milioane euro. Este o condiție esențială să păstrăm această strategie de tarifare», declara Chiriac. Cel mai probabil, condiția esențială pentru a păstra strategia de tarifare a fost, de fapt, păstrarea profitului companiei și a salariilor uriașe de la vârful CUP Dunărea și ADI Dunărea, totul pe spatele brăilenilor”, a mai acuzat Bucălău.

Acesta a dorit să sublinieze că liberalii s-au abținut de la vot, considerând majorarea tarifului la apă ca fiind total nejustificată. PNL-istul a mai atras atenția că la vremea respectivă s-a motivat că majorarea graduală a tarifului a fost una dintre condițiile obligatorii pentru semnarea contractului de finanțare cu BERD, însă din punctul său de vedere, totul ar fi fost planificat din start pentru profitul personal al social-democraților ”aflați în fruntea societăților cu sinecuri politice marca PSD”.

”Uniunea Europeană nu poate să oblige, cel mult poate recomanda! Nu au gândit alte soluții, cum ar fi o diminuarea a profitului, dar cum să renunțe PSD-știi din CUP «Dunărea» la beneficiile care se duc direct în buzunarele lor? Am votat acest mega proiect cu speranța că se vor rezolva problemele de alimentarea cu apă în comunele Mircea Vodă, Surdila-Greci, Surdila-Găiseanca și altele din județul Brăila, când sunt peste 40 de grade afară, iar oamenii nu au apă, dar nu am votat Planul anual de evoluție a prețurilor/tarifelor serviciilor! Noi, liberalii, suntem de acord cu investițiile făcute pentru cetățenii din județul Brăila, dar nu am fost de acord cu creșterea tarifară a prețurilor la apă și canal, așa că am votat «împotrivă». PSD-iștii se laudă peste tot că fac investiții publice în favoarea brăilenilor, dar realitatea ne demonstrează că ele nu se regăsesc în calitatea vieții acestora! Domnule Chiriac, ați recunoscut că sunt alte modalități prin care prețul pe mc/apă poate fi plafonat sau scăzut, în funcție de pierderile și încasările pe care le are Compania, dar v-ați zis că e mai bine să plătească brăilenii pierderile CUP, ca nu cumva profitul să fie diminuat. Nu ați pus nicio presiune pe Companie, cum ați declarat public, încât prin aceste investiții pierderile să scadă și gradul de încasare să se îmbunătățească, a mai spus Bucălău.

Liberalul a mai completat și că proiectul realizat de CUP ”Dunărea” Brăila în cadrul POIM, în valoare de 1,38 miliarde de lei, este achitat în proporție de 94% din fonduri europene nerambursabile, iar Compania contribuie cu 6%, bani cu care CUP s-a împrumutat de la BERD, cu obligația de a returna împrumutul amintit.

”Mai mult, ați suprataxat brăilenii, pentru a vă păstra toate beneficiile Companiei, salarii, mașini de lux, compensații cu nemiluita. Între timp angajările la CUP «Dunărea» continuă, societatea livrează constant oameni pentru activul PSD, bani sunt, profitul pe măsură!”, a conchis sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro