Expediţia a început pe 5 septembrie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8156 m fiind planificată la jumătatea lunii octombrie, după o lungă perioadă de aclimatizare. Alex Găvan a revenit în ţara pe 22 octombrie.
Între tabăra de bază (4750m) şi vârf au fost stabilite încă trei tabere intermediare la altitudinile de 5600m, 6300 m, 6750 m cât şi un bivuac la 7400m.
Aflat în Nepal, nu departe de graniţa cu Tibetul, Manaslu este unul dintre cei mai riscanţi de urcat optmiari: până în luna mai 2008 s-au înregistrat 297 de ascensiuni ale vârfului (cu sau fără oxigen suplimentar) şi 53 de accidente fatale, plasând astfel muntele pe locul patru în topul celor mai periculoşi munţi de peste opt mii de metri.
"Am reuşit ascensiunea vârfului la doar 17 zile după ce am ajuns în tabăra de bază, lucru oarecum neobişnuit având în vedere faptul că, în mod normal, pentru a urca un vârf de peste opt mii de metri, îţi trebuie minim o lună pentru aclimatizare. La asemenea altitudini aerul este extrem de rarefiat, iar concentraţia de oxigen este o treime din ce respirăm la nivelul mării. Din acest motiv majoritatea expediţiilor himalayene folosesc măşti de oxigen la peste 7000m. La succesul meu a contribuit faptul că am avut şansa să mă aflu într-o formă fizică şi mentală de zile mari, o aclimatizare foarte rapidă, fereastra de vreme aleasă pentru a încerca vârful, cât şi o strategie de ascensiune flexibilă ce mi-a permis să îmi adaptez planul în funcţie de condiţiile de pe munte", declară Alex Găvan.
