Alegerile prezidenţiale lasă serviciile secrete fără şefi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alegerile prezidenţiale lasă serviciile secrete fără şefi

Şeful SRI, George Maior, a declarat, vineri, la Timişoara, că după instalarea noului preşedinte îi va înainta acestuia demisia din funcţie, urmând ca noul şef al statului să facă o evaluare asupra activităţii sale în fruntea serviciului şi să ia o decizie. El a fost întrebat de presă dacă serviciile de informaţii ar trebui să se implice în viaţa politică. "Deloc nu ar trebui să se implice serviciile secrete, ca să fie clar. Vedeţi, în contextul fiecărei campanii electorale, discursul politic aduce în atenţie, din nefericire, şi serviciile de informaţii. Din punctul de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că stă deoparte de această luptă politică, ne interesează să ne facem treaba bine. În ce mă priveşte, se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evoluţia mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba, dimpotrivă, eu cred că e normal ca viitorul preşedinte să decidă în privinţa serviciilor de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge spre noul preşedinte, îmi voi prezenta demisia şi el va decide dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu să continue sau nu", a declarat Maior.
George Maior s-a aflat, vineri, la Timişoara, unde a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii de Vest. După ceremonie, el şi-a lansat cartea "Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI". Sâmbătă, se împlinesc opt ani de când George Maior a fost numit la conducerea SRI.

Declaraţia lui Maior prefigurează scorul strâns din turul 2

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa are loc pe fondul unor apariţii tot mai dese ale şefului SRI în spaţiul public, notează Hotnews.ro. Numai în luna septembrie, Maior a acordat două interviuri, unul la Mediafax, altul la televiziunea publică, după ce anul acesta a avut ieşiri publice aproape lunare, nespecific pentru un şef de servicii secrete. HotNews.ro a publicat un articol despre "Planurile de putere ale lui Victor Ponta: Scenariul cel mai vehiculat e George Maior premier, Valeriu Zgonea preşedintele PSD, Gabriel Oprea interimar pe durata campaniei". George Maior este naşul de cununie al lui Victor Ponta. De altfel, premierul a anunţat public în repetate rânduri că nu va pune un prim-ministru din PSD dacă va câştiga alegerile. Ultima dată a reluat acest mesaj vineri, 19 septembrie, într-un interviu pentru Adevărul.
Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni, candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, declara că nu vede niciun motiv pentru care şeful Serviciului Român de Informaţii, George Maior, ar trebui schimbat din funcţie.

Fostul şef al SIE a intrat deja în campanie: el susţine că un român ar fi aderat la gruparea teroristă ISIS

Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat într-un interviu pentru postul de radio Europa FM că un român se numără printre miile de europeni care au fost atraşi de doctrina grupării teroriste Statul Islamist. De asemenea, există informaţii că acesta a plecat să se alăture teroriştilor. „A fost la un moment dat un român la care nu a fost foarte clar dacă s-a dus, nu s-a dus, a ajuns până la urmă. Ştim că a plecat din România cu intenţia să ajungă, nu ştim dacă a ajuns, ce a făcut, pentru că nimeni nu poate să urmărească foarte bine orice mişcare a oricărui cetăţean român, că suntem prea mulţi şi călătorim foarte mult. Pentru România nu este un pericol legat de reîntoarcerea unui român, dacă se confirmă", a declarat Teodor Meleşcanu, la Europa FM.
Meleşcanu (73 de ani) a surprins pe toată lumea luni, când şi-a anunţat demisia de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe şi, totodată, candidatura la Preşedinţia României. El a prezentat în aceeaşi zi semnăturile a 364.840 de susţinători ai candidaturii sale, fiind depăşit ca număr doar de Klaus Iohannis, Victor Ponta şi Elena Udrea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro