Organizarea de alegeri anticipate la Consiliul Judeţean, pentru funcţia de preşedinte, după revocarea din funcţie a lui Gheorghe Bunea Stancu, pare să fie un nou factor declanşator de tensiuni între politicienii puterii şi cei ai opoziţiei din Brăila. Dacă PSD-iştii nu par să considere organizarea alegerilor anticipate o prioritate, plecând de la ideea că timpul până la următorul scrutin din 2016 este prea scurt, nu aceeaşi părere o au şi liberalii. Mai exact, prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu consideră bună ideea organizării unor alegeri anticipate, în special datorită costurilor pe care le implică. Totodată, primarul a estimat că scrutinul va avea loc, cel mai probabil, abia în luna septembrie sau octombrie, ceea ce ar însemna un deranj mult prea mare doar pentru câteva luni, până la organizarea alegerilor locale din 2016. "Trebuie să vedem pentru că, dacă lucrurile vor trena şi ne vom duce undeva spre iunie - iulie cu această situaţie, probabil că nici nu se va mai întâmpla să fie alegeri. Sunt şanse, nu pot să estimez în momentul de faţă cum s-ar ajunge într-o astfel de situaţie, dar eu vă spun pe o logică de administraţie şi de politică: nu se justifică să cheltuim nişte sume foarte mari de bani. Dacă începem o astfel de activitate în iunie, o să o ducem în septembrie şi o să facem alegeri pentru şase luni, sau câte mai sunt până la următorul scrutin. Deci cheltuim câteva miliarde bune! Legea spune se pot face alegeri anticipate cu cel puţin şase luni înainte de scrutinul următor. Deci dacă alegerile locale viitoare vor fi în final de mai, început de iunie 2016, practic, în octombrie anul acesta am putea face alegeri. Nu avem nicio problemă din punct de vedere legal. Întrebarea este dacă financiar, să spunem aşa, lucrurile se justifică?!", a declarat Simionescu. Chiar şi aşa, primarul a afirmat că decizia legată de organizarea alegerilor este una care depinde doar de Guvern.
"Francisk Chiriac este un posibil candidat, dar nu există o hotărâre în vreo instituţie de-a noastră"
Mergând pe aceeaşi linie, Aurel Simionescu a mai precizat că încă nu s-a stabilit nimic oficial în privinţa candidatului pe care PSD Brăila l-ar putea trimite în cursa pentru şefia CJ Brăila. Reamintim că, în luna decembrie 2014, imediat după ce a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a social democraţilor brăileni, Mihai Tudose l-a indicat pe Iulian Francisk Chiriac, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, ca viitor candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. "Francisk Chiriac este un posibil candidat, dar nu există o hotărâre în vreo instituţie de-a noastră. Mă refer la Biroul Permanent, Comitetul Executiv. Atenţie! Oricum este vorba despre candidatul PSD - UNPR - PC. Nu există o astfel de hotărâre şi v-am mai spus, deocamdată postul nici nu e liber", a precizat Simionescu. De asemenea, primarul a prezentat şi câteva trăsături pe care un posibil candidat le-ar putea avea. "Nu se poate pune discuţia că oricine, oricând, în orice împrejurare ar putea să iasă câştigător pe un val oarecare. Valurile vin şi trec şi după aceea ne trezim în altă situaţie. Noi ne-am pus, şi ne punem serios problema ca persoana pe care o vom aduce la o discuţie cu UNPR - PC, să fie una care să aibă un anumit grad de notorietate, care să poată fi o propunere cu o anumită expertiză în zona administrativă. Atunci când domnul Mihai Tudose v-a spus despre Iulian Chiriac, probabil a avut în vedere faptul că acesta a fost consilier municipal, că acum este secretar de stat, deci are o anumită expertiză în domeniul acesta. E adevărat că notorietate are mai puţin. Dar dacă ne hotărâm că cineva este de promovat, trebuie să o facem! Deocamdată este o propunere. Dacă tot suntem aici împreună, vă spun la fel de bine poate să fie şi deputatul Marian Dragomir şi domnul Doru Damian. Nu se pune problema să nu avem pe cine propune din interiorul PSD", a conchis sursa citată.
Boboc: "La CJ Brăila trebuie cineva care nu trăieşte cu spaima că şeful de partid îl poate schimba"
Un punct de vedere diferit vizavi de organizarea alegerilor anticipate la CJ Brăila a avut copreşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc. Liberalul a punctat că un preşedinte de Consiliu nu poate fi numit, ci trebuie neapărat ales de către cetăţeni, pentru că altfel, este uşor de controlat de către partid. Mai mult, Boboc a subliniat că alegerile anticipate ar trebui organizate cât mai repede posibil, pentru a permite lucrurilor să revină la normal. "Domnul primar ţine cont de faptul că dacă trecem de luna iulie, adică avem mai puţin de un an până la scrutinul din 2016, nu se mai organizează alegerile anticipate. Din punctul meu de vedere, dacă se poate, în februarie sau în martie ar trebui neapărat organizate alegeri anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean! Ştim foarte bine ce s-a întâmplat în Consiliu. Şi domnul Viorel Mortu, în exercitarea funcţiei pe care o are, depinde de votul consilierilor judeţeni. Ştiţi cum e: dacă superi câţiva consilieri, mâine au făcut şedinţă, te-au schimbat şi pun pe altul. La nivelul unei asemenea instituţii cum e Consiliul Judeţean, care totuşi gestionează multe lucruri în judeţul Brăila şi de care se lovesc toate primăriile din judeţ, inclusiv cea din municipiu, trebuie să ai un om cu legitimitate. Cineva care nu trăieşte cu spaima că şeful de partid nu ştiu ce îi face mâine, s-a supărat şi îl schimbă, îi dă altuia atribuţiile", a declarat Boboc, menţionând că doar aşa persoana responsabilă de judeţul nostru, s-ar putea concentra cu adevărat la ce are de făcut. "De aceea funcţia asta nu a fost lăsată aşa la întâmplare, ci s-a stabilit prin lege că acel reprezentant va fi ales de către cetăţeni. Asta e singura formulă care stă în picioare! Să nu mai spun faptul că o lege în România, în vigoare astăzi, spune că în cazul vacantării postului se organizează alegeri în 90 de zile. Adică e lege, nu e o vrăjeală aşa, nu suntem la vreun talcioc! Dacă vrem să respectăm legea, asta spune! E negru pe alb. Punct. Nu inventăm noi roata!", a mai completat liberalul. De asemenea, Boboc a mai afirmat că soluţia învestirii unui vicepreşedinte cu prerogative de preşedinte este una bună pentru problemele de zi cu zi, însă în niciun caz nu stă în picioare atunci când vine vorba despre strategii de viitor. "Să nu uităm că instituţia asta este responsabilă de dezvoltarea judeţului. Şi Brăila chiar are nevoie de dezvoltare că suntem praf, ca să fie clar! Nu poate să se angajeze la o construcţie din asta decât un om care are o oarece stabilitate. Iar aceasta este dată doar de alegeri. Restul, orice combinaţii politice am face noi şi am desface, nu dau aceeaşi legitimitate statutară pe care o dă votul exprimat de cetăţeni", a conchis PNL-istul.
Liberalii au cerut Guvernului organizarea de alegeri parţiale pentru funcţiile vacante de preşedinte CJ şi primar din ţară
Partidul National Liberal a emis recent un comunicat de presă la nivel central, prin care a anunţat că solicită Guvernului Victor Ponta să respecte legea şi să organizeze alegeri în toate unităţile administrativ-teritoriale în care funcţiile de preşedinte de Consiliu Judeţean şi primar sunt vacante. Liberalii susţin că premierul Victor Ponta şi vicepremierul Gabriel Oprea, "sunt în mod direct responsabili de instabilitatea existentă la nivelul judeţelor şi municipiilor rămase fără conducere legitimă", după cum se arată în comunicatul acestora, preluat şi de publicaţiile centrale. De precizat că documentul, aminteşte, printre altele şi de situaţia Consiliului Judeţean Brăila.