• preşedintele Biroului va fi judecător Anamaria Chiroi, iar locţiitor judecător Adrian Vank • membru va fi judecător Ciprian Butnaru • aceştia au fost desemnaţi în urma tragerii la sorţi ce a avut loc joi, la Tribunalul Brăila
În contextul alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc peste două luni, au fost aleşi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 9 Brăila. Tragerea la sorţi a fost efectuată în cursul zilei de joi, de către preşedintele Tribunalului Brăila, judecător Vasile Viorel. Astfel, au fost desemnaţi următorii: judecătorul Anamaria Chiroi va fi preşedintele Biroului Electoral, judecător Adrian Victor Vank, locţiitor, iar judecător Ciprian Butnaru, membru.
Actul de învestitură al BEJ Brăila urmează să fie completat cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente şi cu reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi, potrivit procesului verbal postat pe site-ul Tribunalului Brăila.
Candidaturile pentru alegerile prezidenţiale se depun până pe 22 septembrie, iar campania electorală va începe pe 12 octombrie. Potrivit calendarului adoptat de Executiv spre finele lunii august şi publicat de site-ul ziare.com, votul în Diaspora pentru primul tur va începe cu două zile mai devreme faţă de românii din ţară. Pe 8 noiembrie va fi prima zi a votării în străinătate, iar pe 9 noiembrie, în timp ce se încheie campania electorală în ţară, pentru Diaspora va fi cea de-a doua zi de votare. Pe 10 noiembrie, are loc procesul de votare în ţară, în timp ce în străinătate va fi cea de-a treia zi pentru acest lucru. La ora 21.00, se vor închide urnele. Cozile la urne după ora 21.00 par a fi istorie, deoarece alegătorii care la ora închiderii urnelor se află în secţiile de votare, precum şi cei care se află la rând în afara secţiilor de vot, pot să-şi exercite acest drept până la ora 23.59.
Cel de-al doilea tur este programat, în ţară, pentru 24 noiembrie, în timp ce în străinătate vor fi urnele deschise pe 22, 23 şi 24 noiembrie.
Până acum, dintre cei mai cunoscuţi politicieni din România, şi-au anunţat intenţia de a candida Klaus Iohannis (actualul preşedinte al ţării) din partea PNL, Viorica Dăncilă (actualul premier) din partea PSD, Dan Barna din partea Alianţei USR-PLUS şi Mircea Diaconu din partea ALDE – Pro România, Theodor Paleologu - PMP. Pe lângă aceştia, mai sunt şi alte persoane care şi-au anunţat public intenţia de a intra în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. În prezent, partidele şi independenţii sunt în faza de strângere a celor 200.000 de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor.