La rândul său, Cătălin Boboc a ţinut să explice că motivul pentru care doreşte să ajungă preşedinte în toată regula al organizaţiei muncipale este să ridice procentul obţinut până acum de PNL la alegeri şi să schimbe totodată şi percepţia brăilenilor despre acest partid: "Cu alegerile de sâmbătă se încheie şi mandatul actualului birou municipal interimar, care a avut ca obiectiv organizarea acestor alegeri dar şi restructurarea organizaţiei. Am reuşit să reactivăm membri vechi şi foarte vechi din partid, dar şi să aducem persoane care nu au avut niciodată treabă cu viaţa politică. Eu candidez pentru funcţia de preşedinte pentru că vreau să continuu ce am început împreună cu colegii mei ca interimar, şi pentru că, în aceste 4 luni mi-am dat sema că avem nişte lacune mari, că alegerile au fost pierdute din cauza noastră, că nu am ştiut cum să abordăm problema şi că ştiu cum putem schimba lucrurile la partid".
Întrebat cum comentează faptul că, pentru funcţia de preşedinte există un singur candidat, Cibu a replicat : "Au fost mai mulţi la început, dar când şi-au dat seama că e de lucru şi că o să şi-o ia pe cocoaşă dacă greşesc, s-au retras".