PDL-iştilor brăileni nu le convine când la adresa unora dintre colegii de partid sunt folosite expresii calomnioase sau injurii, de către rivalii politici. Mai clar, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Giana Pătraşcu, a atras atenţia că brăilenii ar trebui să sancţioneze la alegeri comportamentul unui anumit lider politic local, făcând aici referire la preşedintele PSD Gheorghe Bunea Stancu, care consideră că e normal să folosească cuvinte mai mult decât jignitoare la adresa unor persoane care îl incomodează şi care, de această dată, fac parte din PDL: "Deşi campania electorală s-a încheiat, unii politicieni sunt mereu în campanie electorală. Poziţia mea a fost dintotdeauna că fiecare e responsabil pentru acţiunile şi declaraţiile sale, dar nu pot să nu fiu deranjată de unele expresii şi calificative aruncate în presă la adresa unor competitori politici. Nu mi se pare firesc ca un preşedinte de partid, cum e Gheorghe Bunea Stancu, să facă referiri la membrii noştri, Gheorghe Chiru şi Ionel Enuţă, folosind expresii care nu sunt la locul lor. E un lucru nepermis. Sper ca electoratul să sancţioneze, aşa cum e normal să o facă, la momentul alegerilor", a declarat Giana Pătraşcu.
Amintim că, în cel puţin două rânduri, preşedintele PSD Brăila l-a numit pe Gheorghe Chiru, în cadrul unor conferinţe de presă, "oligofren" şi "infractor de drept comun". În ceea ce îl priveşte pe Ionel Enuţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport, acesta a intrat în gura liderului PSD Brăila de când a permis închirierea Sălii Polivalente unor asociaţii sportive, pentru organizarea unor meciuri de fotbal în sală.