* membrii Consiliului Județean Brăila au aprobat, în unanimitate, protocolul cu județul Galați pentru realizarea unui Aeroport Regional * subiectul a dat naștere însă unor contre între consilierul PNL Alexandru Bucălău și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac * liberalul a insistat că propunerea privind o colaborare pentru un aeroport regional i-a aparținut, iar șeful CJ i-a propus ironic ca viitorul obiectiv să fie denumit ”Aeroportul Bucălău” * liberalul a transmis ulterior un comunicat de presă în legătură cu acest episod, în care a propus un soi de armistițiu
Consilierii județeni au aprobat, luni, proiectul de hotărâre privind protocolul de colaborare între județele Brăila și Galați pentru realizarea Aeroportului Regional de la Braniștea. Așa cum am precizat și într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, acest demers este realizat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructură de transport de interes strategic în zona de Est și Sud, din care fac parte județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, însă aparține doar primelor două unități administrativ teritoriale menționate. Cum era de așteptat, subiectul a stârnit interesul consilierilor în ședința ordinară de la începutul acestei săptămâni, astfel că au existat dezbateri pe această temă, dar ajungându-se și la atacuri între consilierul județean PNL Alexandru Bucălău și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac. Mai precis, totul a pornit de la un alt proiect de pe ordinea de zi legat de modificarea unei hotărâri de consiliu din 2018 privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al județului Brăila privind suprafețele de teren real măsurate în cazul drumului județean DJ 203 R - pe traseul Ulmu (DJ203N) - Cireșu - Batogu - Ionești - Lișcoteanca - Valea Călmățui - DN21. Bucălău a întrebat anumite chestiuni tehnice la acest proiect, plecând de la ideea că o cadastrare prost făcută le-ar putea provoca probleme cetățenilor care locuiesc în zonele vizate, în ceea ce privește anumite intervenții viitoare la podețele care fac legătura dintre casele acestora și drum. Președintele CJ Brăila a explicat că proiectul este depus pe fonduri europene, că este unul bine făcut de specialiști, astfel că nu se va ajunge la un asemenea scenariu, acuzându-l pe Bucălău că este ”portavocea unui primar PNL” și că răspunde la comenzile unor ”personaje din umbră”. Chiriac a mai adăugat și că Bucălău ar trebui să ”ia lecții de administrație” și l-a invitat să atace la Prefectură proiectul, dacă dorește. Ei bine, tensiunea apărută pe această temă s-a manifestat și la proiectul legat de Aeroport. La momentul dezbaterii acestui punct, Bucălău a intervenit din nou pentru a preciza că în momentul în care a propus el o asemenea colaborare cu vecinii județului nostru, a fost luat peste picior de șeful CJ, pentru ca mai apoi Chiriac să vină și să anunțe tocmai această colaborare cu gălățenii.
Șeful Consiliului l-a întrebat ironic pe Bucălău dacă dorește ca aeroportul să îi poarte numele și astfel contrele între cei doi au continuat preț de minute bune.
Totuși, consilierul PNL Brăila Marian Căpățînă a intervenit la acest punct pentru a felicita părțile implicate în această asociere și a semnalat faptul că deși pe vremea lui Gheorghe Bunea Stancu s-a vorbit despre posibilitatea că Aerodromul de la Ianca ar putea deveni unul civil, acest lucru nu a fost niciodată adevărat. Căpățînă a dorit să sublinieze că în hotărârea de Guvern prin care Aerodromul a fost trecut în administrarea CJ la vremea respectivă exista un articol care spunea că în contextul în care Armata ar avea nevoie de respectiva pistă, amplasamentul ar trebui predat de către CJ Brăila exact în forma în care l-a preluat.
În cele din urmă proiectul a fost supus votului și aprobat cu unanimitate de voturi.
Bucălău: «Să facem un armistițiu și să ne focusăm atenția și resursele pentru a da o mână de ajutor ucrainenilor și brăilenilor»
Imediat după ședința ordinară a CJ Brăila din 28 februarie, consilierul județean PNL Alexandru Bucălău a emis un comunicat de presă pe tema aprobării proiectului legat de Aeroportul Regional de la Braniștea. Acesta a dorit să sublinieze că deși s-ar fi bucurat dacă un aeroport s-ar fi realizat în Brăila, o colaborare cu județul Galați este binevenită.
”Ne bucurăm că s-a aprobat acest proiect și să fim parte la realizarea unui obiectiv de investiții atât de necesar pentru dezvoltarea infrastructurii! Ne bucurăm că, în sfârșit, cele două județe sunt, oficial, partenere și stau la aceeași masă, pentru același scop. Deși, recunosc, mi-ar fi plăcut mai mult ca acest aeroport să fie construit la Vădeni, în județul Brăila, pentru că era o locație mai ofertantă din punct de vedere al distanței față de pod și față de drumurile conexe, apreciez totuși că domnul președinte al Consiliului Județean Brăila a ținut cont de propunerea mea privind acest parteneriat între Brăila și Galați. Aleg să ignor comentariile derizorii ale președintelui CJ Brăila, privind numele viitorului aeroport regional, pentru a da dovadă de maturitate și pentru a nu transforma un subiect atât de important, într-o bășcălie. În administrație, cred că nu este importantă paternitatea unei idei! Este important ca lucrurile să se miște în direcția bună!”, a declarat Bucălău.
Liberalul a propus cu această ocazie un soi de armistițiu, pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina, dar și a brăilenilor care încearcă la rândul lor să contribuie.
”Așadar, domnule Chiriac, haideți să ne asumăm atribuțiile și îndatoririle pe care le avem față de comunitate și să ne abținem de la glume proaste. Este cel mai nepotrivit moment și o lipsă de respect față de problemele actuale. Dacă vreți, haideți să facem un armistițiu și să ne focusăm atenția și resursele pentru a da o mână de ajutor ucrainenilor și brăilenilor care și-au pus la dispoziție timpul, resursele și locuințele în ajutorul refugiaților de război din Ucraina. Despre asta este vorba acum”, a conchis Bucălău.
Precizăm că, în ședința de luni, și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a vorbit despre situația refugiaților ce vin din Ucraina, punctând că autoritățile s-au implicat și că totul este foarte bine organizat pentru a oferi ajutor. Acesta a dorit să le mulțumească și oamenilor de afaceri din Brăila care au ales să își ofere sprijinul, precum și tuturor brăilenilor solidari.
"Eu mă mândresc cu acțiunea brăilenilor. Din punct de vedere instituțional stăm foarte bine. Avem colaborări foarte bune cu Prefectura, ISU, Primăria, cu primarii din județ, colegii noștri. Suntem alături de toată lumea. Și faptul că suntem alături de ei nu mă face decât să fiu mândru că sunt român și brăilean!", a afirmat Chiriac, cu precizarea că autoritățile brăilene vor încerca să ajute în continuare refugiații care sunt în tranzit sau care ajung în Brăila.