Anul trecut, liberalii Crin Antonescu şi Cristian Rădulescu, dar şi social-democraţii Alexandru Mazăre şi Şerban Mihăilescu nu au luat niciodată cuvântul niciodată în plenul Senatului în anul 2015, în schimb Cristiana Anghel (ALDE) a avut 71 de intervenţii şi peste 1.000 de la începutul legislaturii. La deputaţi, „campionii" intervenţiilor sunt Valeriu Zgonea şi Tudor Ciuhodaru, relatează agerpres.ro.
Potrivit site-ului Senatului, aleşii PSD-UNPR care nu au urcat niciodată la tribună sunt Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei Radu Mazăre, şi Şerban Mihăilescu. E adevărat, primul are o iniţiativă legislativă, colegul lui, 14 asemenea iniţiative.
Ilie Năstase are 13 iniţiative legislative
Senatorul Ilie Năstase a luat cuvântul doar o singură dată în plen, are 13 iniţiative legislative, dar nu a făcut nicio interpelare şi nicio declaraţie politică, iar fostul vicepremier Gabriel Oprea a vorbit de două ori şi are 12 iniţiative legislative. Tot de două ori a vorbit şi Dan Şova - în cele două şedinţe de plen din 2015 în care s-a dat votul pe cererile justiţiei în cazul său, dar şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici. Cei doi senatori au câte patru iniţiative legislative. În grupul parlamentar PSD, printre cei mai activi senatori în 2015 au fost Gabriela Firea cu 42 de luări de cuvânt, urmată de Georgică Severin - 40. Liderul senatorilor social-democraţi, Mihai Fifor, a avut 39 de intervenţii, Haralambie Vochiţoiu şi Ecaterina Andronescu - câte 37. Andronescu nu a avut nicio declaraţie politică şi nicio interpelare.
Vasile Blaga, patru luări de cuvânt
În cazul liberalilor, senatorii Crin Antonescu şi Cristian Rădulescu nu au luat cuvântul niciodată anul trecut în plenul Camerei Superioare. Rădulescu are în schimb o singură interpelare adresată în 2015 şi patru propuneri legislative. Copreşedintele PNL Vasile Blaga a avut patru luări de cuvânt în 2015, nouă iniţiative legislative, nicio declaraţie politică, nicio întrebare sau interpelare adresată membrilor Guvernului. Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a avut şase luări de cuvânt în 2015, 24 de propuneri legislative, nicio declaraţie politică, nicio interpelare sau întrebare adresată Guvernului de la începutul legislaturii. Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, a avut nouă intervenţii în plen anul trecut, 18 iniţiative legislative, nicio întrebare şi o singură interpelare. Printre cei mai activi senatori liberali în 2015 s-au numărat Octavian Motoc cu 70 de luări de cuvânt şi Tudor Barbu - 62.
La grupul ALDE, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, are doar 11 luări de cuvânt anul trecut, patru iniţiative legislative, fără întrebări şi interpelări, în schimb Cristiana Anghel are 71 de intervenţii în 2015 şi 1.145 de la începutul legislaturii, 22 de propuneri legislative. Senatorul Verestoy Attila de la UDMR are 35 de luări de cuvânt în anul 2015 şi trei propuneri legislative, iar Marko Bela - 12 intervenţii şi patru iniţiative legislative. Cei doi senatori nu au interpelări şi declaraţii politice pe anul trecut.
Zgonea a vorbit pentru toţi!
Şapte deputaţi, cei mai mulţi de la PSD, au vorbit o singură dată în plen de la preluarea mandatului, atunci când au depus jurământul, iar „campionii" intervenţiilor sunt Valeriu Zgonea şi Tudor Ciuhodaru, potrivit datelor furnizate de site-ul Camerei Deputaţilor.
Florian Nicolae este deputat de Giurgiu, iniţial a fost la PSD, ulterior la PNL, nu a participat niciodată la dezbaterile legilor din plen. A avut 26 de propuneri legislative iniţiate, dintre care 8 au devenit legi şi a semnat o moţiune. La polul opus, cel mai prolific deputat la capitolul intervenţii în timpul şedinţelor de plen este preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a vorbit de 3.616 ori în 179 de şedinţe, în cei trei ani de mandat. Zgonea a mai avut 19 iniţiative legislative, dintre care 9 au devenit legi.
Pe locul doi pe podiumul celor mai activi parlamentari se află deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, care a vorbit de 1.399 de ori în plen în 105 şedinţe, a avut 1.186 de declaraţii politice, 162 de iniţiative legislative, dintre care 7 au fost promulgate legi, 198 de întrebări şi interpelări şi a semnat 9 moţiuni.